Citeam acum ceva vreme aici, pe Republica, un interviu cu celebrul psihoterapeut Gabor Mate și el spunea că uneori „a fi normal nu are nici o legătură cu a fi sănătos”. Vreau să mă leg de asta, pentru că am un subiect foarte important, însă foarte superficial tratat (cel puțin la noi). Mă refer la un element modern apărut în viața copiilor în ultimii 10-15 ani: telefonul mobil.
S-a normalizat ideea că „Nu pot să nu-i dau telefon, pentru că toți colegii lui au telefon mobil.” Tradus sincer, respectivii părinți spun că „Nu pot să nu-i fac rău, pentru că toată lumea face rău copiilor lor, de ce să fiu eu diferit.”
Antrenez de câteva luni un copil minunat care face baschet la un club. Îl antrenez complementar, pentru a-i dezvolta explozia, a-i ridica capacitatea de efort și a-i creste anduranța. Îl antrenez și pentru a-i corecta postura și pentru a-l pregăti pentru creștere, având un metabolism activat. Separat de sport el face tobe, e într-un grup unde învață bazele programării software, merge cu bicicleta cu părinții și are alte multe activități. Toate astea se datorează părinților, care s-au documentat foarte bine despre cum să crească un copil în zilele noastre, părinți care doresc să îi pună copilului mai multe opțiuni pe masă, iar el să aleagă natural calea care-l face cel mai fericit. Cred că mulți din cei din generația mea ar fi dorit o astfel de abordare din partea părinților.
Citeste si: Impactul rețelelor sociale asupra sănătății mentale
Totuși și acest băiat are tendința de a fi acaparat de telefonul mobil, însă printr-un efort foarte mare al părinților, el își ocupă timpul cu o grămadă de alte activități productive. Însă, interacționând cu el mult timp, nu pot să nu constat că, după ce pleacă de la antrenament către ora de tobe, merge pe stradă ca un zombie, cu ochii în telefon. Dacă mă duc un minut până la baie, îl găsesc într-un joc și mă imploră să-l las un minut să termine jocul. Cum prinde un moment liber, telefonul îl atrage ca un magnet…
Accesați articolul integral pe
