Acordul UE-MERCOSUR creează cea mai mare zonă de liber schimb din lume, de aproape 700 de milioane de cetățeni din ambele blocuri. Membrii MERCOSUR săi sunt Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay, iar Bolivia este membru oficial din 2024.
Iată cum va arăta ponderea produselor alimentare importate din MERCOSUR în consumul anuală al UE:
1. Carnea de vită
Cota Mercosur: 99.000 tone.
Consum anual UE: Aproximativ 6,5 – 7 milioane de tone.
Pondere: Aproximativ 1,5% – 1,6%.
2. Carnea de pasăre
Cota Mercosur: 180.000 tone.
Consum anual UE: Aproximativ 13 – 14 milioane de tone.
Pondere: Aproximativ 1,3% – 1,4%.
3. Zahăr
Cota Mercosur: 180.000 tone.
Consum anual UE: Aproximativ 16 – 17 milioane de tone.
Pondere: Aproximativ 1%.
4. Miere
Cota Mercosur: 45.000 tone.
Consum anual UE: Aproximativ 450.000 tone.
Pondere: Aproximativ 10%
Cu toții știm că, în politică și în economie, cel mai ușor este să manipulezi prin frică. Cea mai mare „gogoriță” care se vinde acum este ideea că marfa din America Latină va intra în Europa fără nicio regulă, în timp ce fermierii noștri sunt sufocați de normele stricte ale Green Deal. Hai să fim serioși și să privim lucrurile direct: nicio bucată de carne și niciun gram de zahăr nu trece granița Uniunii Europene fără să respecte standardele de siguranță alimentară impuse de Bruxelles. Nu contează dacă produsul vine din Brazilia sau este produs în România; dacă vrei să-l vinzi pe piața europeană, el trebuie să îndeplinească aceleași cerințe stricte.
Probabil te-ai lovit și tu de argumentul că producătorii din Mercosur au costuri mai mici pentru că folosesc pesticide interzise la noi sau că nu respectă bunăstarea animalelor. Ei bine, realitatea este mult mai nuanțată. Uniunea Europeană are unul dintre cele mai avansate sisteme de control din lume. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) și controalele veterinare de la punctele de frontieră nu pleacă în vacanță când vin vapoarele din Argentina. Orice transport care nu respectă normele privind reziduurile de pesticide sau care conține carne tratată cu hormoni de creștere (care sunt interziși total în UE încă din anii ’80) este pur și simplu întors din drum sau distrus. Nu există „scurtături” pentru nimeni.
Dacă vrei să înțelegem de ce argumentul „competiției neloiale” este mult umflat, trebuie să ne uităm la cifrele despre care vorbeam mai devreme. S-a făcut mult zgomot despre cota de 99.000 de tone de carne de vită. Sună mult pentru un om obișnuit, dar haide să punem asta în contextul întregii piețe europene, care consumă anual cam 7 milioane de tone. Vorbim de un procent de 1,5%. Cum ar putea un amărât de 1,5% să pună la pământ o industrie întreagă? Este matematic imposibil. Mai mult, această cantitate nu intră toată odată și nu se vinde la colț de stradă. Sunt cote tarifare negociate dur, care se aplică treptat.
Un alt aspect pe care criticii uită să îl menționeze este segmentarea pieței. Carnea de vită care vine din America de Sud este, în cea mai mare parte, de tip premium. Sunt acele steak-uri scumpe pe care le găsești în restaurantele de lux (HORECA), nu carnea de vită pe care o cumpără românul de rând din supermarket pentru o ciorbă sau pentru grătar. Fermierul român nu concurează direct cu antricotul de Argentina servit într-un restaurant din Paris. Majoritatea producției noastre are alte destinații și alte nișe de piață. Deci, ideea că micii producători locali vor fi striviți de acest import este o exagerare grosolană.
Hai să vorbim puțin și despre pesticide și standardele de mediu, pentru că aici se insistă cel mai mult. Există o temere că noi ne distrugem agricultura cu reguli verzi, în timp ce brazilienii rad pădurile amazoniene ca să crească vaci. Adevărul este că acordul Mercosur include, pentru prima dată la un asemenea nivel, un capitol obligatoriu despre dezvoltare durabilă. Acesta obligă țările semnatare să respecte Acordul de la Paris privind clima. Mai mult, Uniunea Europeană a adoptat recent regulamentul EUDR (anti-deforestare), care interzice importul oricărui produs (carne, soia, cafea, lemn) care provine de pe terenuri defrișate recent. Deci, dacă o fermă din Brazilia a tăiat pădurea ca să facă loc pășunii, carnea de acolo nu are nicio șansă să intre în Europa. Regulile sunt acum mai dure ca niciodată.
Probabil te întrebi de ce se acceptă totuși acest acord dacă există atâtea discuții. Răspunsul e simplu: beneficiile economice generale. Într-o lume civilizată, nu poți doar să vinzi fără să și cumperi. În schimbul acestor cote limitate de produse agricole (care, repetăm, reprezintă doar 1% – 1,5% din consum), companiile europene vor putea exporta fără taxe vamale mașini, utilaje agricole, produse chimice, medicamente, vinuri și brânzeturi. Pentru o țară ca România, asta înseamnă oportunități uriașe pentru industria prelucrătoare și pentru alți producători care vor să atace o piață de 260 de milioane de consumatori din America de Sud.
Este important să înțelegem că acest acord are și clauze de salvgardare. Ce înseamnă asta pe românește? Înseamnă că, dacă la un moment dat se constată că importurile de miere sau de zahăr cresc atât de mult încât afectează grav producătorii locali, Uniunea Europeană are dreptul legal să pună frână, să reintroducă taxele și să oprească fluxul de marfă până când piața se stabilizează. Nu suntem lăsați de izbeliște, există „butoane de panică” prevăzute clar în contract.
Dacă ne uităm la miere, unde cota este de 10% din consumul UE, aici într-adevăr presiunea poate fi mai mare. Dar și aici, problema nu e neapărat acordul în sine, ci capacitatea noastră de a ne organiza. Mierea românească este de o calitate excepțională, dar noi o vindem la vrac, ieftin, în loc să o procesăm și să o branduim ca produs premium. În loc să cerem interzicerea concurenței, ar trebui să cerem statului să sprijine fermierii să proceseze marfa acasă, să nu mai fim doar furnizori de materie primă.
Cu toții știm că fermierul român are viață grea, dar problemele lui nu vin de la cele 99.000 de tone carne de vită din Argentina. Problemele lui vin din faptul că nu are sisteme de irigații, că primește subvenții mai mici decât un fermier francez și că birocrația de la noi este infernală. Acordul Mercosur este doar un țap ispășitor convenabil pentru politicienii care vor să pară patrioți fără să facă nimic concret pentru agricultură. Este mult mai ușor să strigi „vin străinii!” decât să sapi un canal de irigații sau să construiești un depozit frigorific.
Dacă vrei să ai o imagine corectă, gândește-te că acest acord este ca un drum cu două sensuri. Da, vor intra unele produse, dar în cantități strict controlate și verificate la sânge. În schimb, ni se deschid porți care până acum erau închise de taxe vamale uriașe, uneori de peste 30%. Într-o economie modernă, izolarea este rețeta sigură către sărăcie. Europa nu își permite să piardă legătura cu o regiune atât de bogată în resurse și în clienți potențiali, mai ales într-un moment în care alte mari puteri, cum este China, abia așteaptă să ne ia locul în America Latină.
Adevărul este că nimeni nu vrea să distrugă agricultura europeană. Ar fi un act de sinucidere politică pentru orice lider de la Bruxelles sau din București. De aceea, negocierile au durat 20 de ani. S-a tras de fiecare tonă și de fiecare virgulă tocmai pentru a se asigura că impactul asupra fermierilor este minim. Cine spune că s-a semnat „ca primarul” ori nu cunoaște procesul, ori minte cu bună știință pentru a obține dividende politice de moment.
Sper că acum vezi puțin mai clar dincolo de titlurile alarmiste. Nu ne inundă nimeni cu marfă de proastă calitate și nici nu rămânem fără fermieri din cauza acestui vot. Este doar un pas necesar pentru a rămâne o forță economică globală, cu reguli clare și cu mecanisme de protecție activate. Data viitoare când mai auzi pe cineva urlând despre „sfârșitul agriculturii”, adu-ți aminte de acele procente de 1% și de controalele sanitare obligatorii. Realitatea este mult mai plictisitoare decât scandalul de la televizor, dar este singura care contează pentru buzunarul nostru pe termen lung.
Fermierii noștri pot și vor rămâne competitivi atâta timp cât ne concentrăm pe calitatea pe care o oferim și pe utilizarea inteligentă a fondurilor europene. Sperietoarea Mercosur va trece, la fel cum au trecut și altele, iar piața se va regla natural, fără catastrofele anunțate cu surle și trâmbițe de cei care trăiesc din generarea de conflicte. Important este să rămânem informați și să nu lăsăm propaganda să ne dicteze opiniile economice, mai ales când miza este stabilitatea și dezvoltarea noastră într-un context internațional tot mai complicat.
