În ultimii ani, discursul public în România a urcat foarte mult scara agresivităţii. Sumedenie de emisiuni nu mai caută deloc dezbaterea de idei (nu ştiu dacă mai avem aşa ceva), ci promovează discuţiile agresive, atacurile la persoană, scandalul şi, dacă s-ar putea ca totul să se termine cu o păruială între participanţi, ar fi o binecuvântare pentru producător sau moderator. Iar când în studiou nu se găsesc vorbitori cu vederi opuse, atunci întâlnim un crescendo al acuzaţiilor şi procurorii ad-hoc îşi dau unul altuia argumente pentru a ajunge mai repede şi mai cinic la execuţia publică, de obicei în lipsă, a persoanei înfierate ca odinioară în tribunalele staliniste ale poporului.
Nici pe reţelele de socializare atmosfera nu e mai solară: mai toţi avem opinii ferme şi bine fundamentate şi, Doamne fereşte!, să fie vreunul care să nu ne dea dreptate. Iar subiectele zilnice rostogolite de varii influenceri sau agenţii de ştiri parcă sunt înadins căutate încât să ne pună în cazemate virtuale, cu mitralierele cuvintelor îndreptate unul împotriva celuilalt, gata să rupem prietenii şi să ne împroşcăm cu jigniri.
2024 va fi un an electoral. Iar cu atâta virulenţă şi atâtea discursuri înverşunate, fără substanţă, dar garnisite bine cu fraze bombastice, zgândăritoare de orgolii şi resentimente, pe teme banale de prea multe ori, în decembrie anul viitor probabil ne vom trezi prin palatele capitalei şi sediile primăriilor cu cei mai buni utilizatori ai acestui discurs urlat şi găunos şi ne vom da seama ce înseamnă cu adevărat concretizarea urii şi agresivităţii. Ori poate tocmai această apropierea a unui nou şi esenţial ciclu electoral este motivul pentru care asistăm la acest circ grotesc în care raţiunii i se vorbeşte prea puţin, dar, în schimb, se inflamează temerile şi iluziile…
Accesați articolul integral pe
