Noi explozii au fost semnalate vineri seară în Crimeea, în orașul-port Sevastopol. Cu o seară înainte, fuseseră zone de la nord de Sevastopol, dar și regiunea rusă Belgorod. Cauzele nu sunt încă cunoscute, dar, la fel ca și în cazul celorlalte explozii din Crimeea, pare că armata ucraineană se află în spatele lor. De partea cealaltă, Rusia a continuat să bombardeze Harkov.
Portugalia se opune interzicerii vizelor turistice pentru cetățenii ruși
Ministrul portughez al Afacerilor Externe a declarat într-un comentariu pentru ziarul local EcoNews că nu sprijină interzicerea vizelor turistice pentru cetățenii ruși, considerând că doar „mașina de război rusească” ar trebui să fie ținta acțiunii politice, relatează The Kyiv Independent.
„Portugalia consideră că obiectivul fundamental al regimului de sancțiuni ar trebui să fie penalizarea mașinii de război rusești și nu a poporului rus. Portugalia va participa la discuția care poate avea loc în cele din urmă, la nivel european, pe această temă, contribuind la o poziție unită a statelor membre UE, așa cum am făcut-o întotdeauna”, a transmis ministrul João Gomes Cravinho.
Explozii puternice în Melitopol
Primarul din Melitopol, Ivan Fedorov, anunță că în noaptea de vineri spre sâmbătă au fost auzite explozii în orașul din sudul Ucrainei, relatează Ukrainska Pravda. \
„În seara asta au fost explozii puternice în Melitopol, pe care le-a auzit întreg orașul”, spune Fedorov.
Potrivit datelor preliminare, a avut loc un atac care a vizat una dintre bazele militare, pe care rușii încearcă să o restabilească în zona aerodromului.
Fedorov afirmă că după explozii, colaboratorii ruși au raportat că ”apărarea lor aeriană a funcționat”.
”A funcționat atât de bine, încât fumul continuă să iasă”, spune edilul… [continuare]
Accesați articolul integral pe libertatea.ro























































































