Mă uit în jur și mă înfior. Trăim într-o lume în care nu doar armele sau voturile decid cine are puterea, ci și glumele. Da, glumele. Sună absurd, dar e real. Atunci când un lider politic simte nevoia să închidă gura unui comediant, nu mai e vorba de un moft, ci de o frică imensă. Și frica aceasta spune totul despre natura regimului pe care îl conduce.
În Statele Unite, țara care ne-a învățat că libertatea de exprimare e sacră, un comediant ca Jimmy Kimmel ajunge să fie redus la tăcere după presiuni politice. Nu am fost niciodată un fan al lui Jimmy Kimmel și nici nu gust genul său de umor. Nu scriu aceste rânduri din simpatie pentru el sau pentru glumele lui, ci pentru că modul în care a fost redus la tăcere spune ceva mult mai grav despre libertatea de exprimare în America.
Dar cum au ajuns comedianții să fie un pericol pentru putere oriunde in lume? Simplu: pentru că râsul dezbracă minciuna și ironia, arată goliciunea celor care se cred intangibili. O glumă bună lovește mai tare decât o mie de discursuri și ajunge direct la oameni, fără filtre, fără propagandă. Și asta îi sperie pe liderii care nu suportă să fie luați peste picior.
În Egipt, comediantul Bassem Youssef a fost întâi arestat pentru că a „insultat Islamul” și că a făcut mișto de președintele Mohamed Morsi. Apoi, după ce Abdel Fatah al-Sisi a preluat puterea prin forță, a fost obligat să-și închidă emisiunea și să fugă din țară. Omul era supranumit „Jon Stewart al Egiptului”, un chirurg transformat în comediant, care a crezut că umorul poate deschide ochii unei națiuni. În schimb, a aflat că umorul poate să-ți distrugă viața.
Și dacă vă imaginați că India, cea mai mare democrație din lume, e imună, vă înșelați. Sub guvernarea BJP, comedianții au ajuns să fie hărțuiți, anchetați și chiar arestați pentru glume despre zei sau despre contradicțiile societății. Îți dai seama ce fragil e un stat când un lider se simte amenințat de un monolog pe scenă? Să ajungi să dai în judecată un om pentru că a pus pe internet o poză cu prim-ministrul și un filtru de câine… e de râs, dacă n-ar fi de plâns.
Nici Rusia nu face excepție. Acolo, un stand-up comediant de origine azeră a fost arestat pentru zece zile și apoi expulzat, doar pentru că a făcut o glumă despre rasismul deschis din Rusia. O glumă! Într-o țară unde corupția, războaiele și propaganda sunt la ordinea zilei, cel mai mare pericol pentru Kremlin a ajuns să fie un microfon și câteva replici ironice.
Turcia a cerut chiar ca un comediant german, Jan Böhmermann, să fie judecat pentru un poem satiric despre Erdogan. Îți trebuie un anumit tip de paranoia să crezi că un vers ironic îți poate amenința regimul. Și totuși, cererea a existat, iar cancelarul german de atunci a fost criticat pentru că a dat impresia că cedează presiunii.
Jimmy Kimmel nu e doar un entertainer, e unul dintre simbolurile satirii americane. Faptul că show-ul lui a fost suspendat sub presiunea administrației arată că gluma a devenit periculoasă. Și atunci mă întreb: cum e posibil ca un colț de umor să devină amenințare pentru cel mai puternic om din lume? Aici nu mai vorbim despre divertisment, ci despre putere și frică. Dacă o glumă spusă într-un studio de televiziune ajunge să sperie un președinte, înseamnă că acea glumă spune un adevăr pe care puterea nu vrea să-l audă.
Nu întâmplător, Bassem Youssef a reacționat imediat pe X (Twitter) după ce Kimmel a fost scos din grilă. „Bine ați venit în lumea mea”, le-a scris americanilor. Omul ăsta știe ce vorbește. A trăit pe pielea lui cum e să fii luat la țintă de regimuri opresive doar pentru că ai îndrăznit să râzi de ele. Și eu îl cred. Dacă până și în America, unde credeam că libertatea de exprimare e bătută în piatră, se revine la cenzură, atunci râsul a devenit oficial o crimă.
Ce au toate aceste povești în comun? Frica. Lideri fragili care se simt amenințați nu de arme, nu de revolte în stradă, ci de un microfon și de câteva fraze bine țintite.
Și acum vine paradoxul. Dacă râsul a început să fie interzis în America, la noi televiziunile care răspândesc propaganda rusă sunt lăsate să-și facă de cap, iar nebunia pe post e liberă. O vezi seară de seară la Realitatea Plus, unde Anca Alexandrescu a transformat emisiunea «Culisele statului paralel» într-o rampă de lansare pentru torpilele Moscovei.
Realitatea Plus a fost amendată de CNA cu 1,7 milioane de lei pentru 37 de cazuri de dezinformare, între noiembrie 2024 și mai 2025. Treizeci și șapte! Exact în perioada în care Rusia își intensifica atacurile hibride, televiziunea asta împrăștia minciuni menite să semene panică și să submineze încrederea în armată și în stat. Iar grosul acestor sancțiuni a venit din emisiunea Ancăi Alexandrescu, «Culisele statului paralel», devenită o tribună pentru oamenii Rusiei.
În toată această perioadă a apărut de mai multe ori un „comedian”, Călin Georgescu, care a spus în direct că România va fi împinsă în război doar ca Trump să nu ajungă președintele Americii și multe alte prostii. A împrăștiat teorii conspiraționiste care, potrivit procurorilor, au periclitat siguranța națională și i-au adus acum un dosar penal. În orice țară normală, asemenea personaje ar fi răspuns imediat în fața legii. Alexandreasca ar fi dat zilnic cu subsemnata la Parchet, nu și-ar fi continuat nestingherită show-ul, iar Georgescu ar fi fost judecat cu celeritate. La noi? Postul nu a plătit nici până azi amenda uriașă, iar realizatoarea continuă să apară pe ecran ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Și atunci, culmea ironiei: a devenit România mai democrată decât America? A devenit România campioana libertații de exprimare în locul Americii? Noi, care am acceptat luni la rând ca propaganda Rusiei să fie difuzată în prime-time, să fim acum țara unde libertatea de exprimare e lăsată chiar și pentru cei care otrăvesc societatea? Iar în America, un comediant care face glume despre președinte ajunge redus la tăcere?
Nu știu ce să înțeleg din acest paradox. Știu doar că libertatea nu moare doar cu zgomot de tancuri, ci și atunci când se închide un studio de televiziune, când se oprește un microfon sau se taie un semnal audio-video.
