„Anul Nou care n-a fost” („The New Year That Never Came”) este, probabil, cel mai bun film despre Revoluția din 22 Decembrie 1989. Frigul, foamea, lipsurile, dialogurile și atenția pentru detalii recreează atmosfera apăsătoare a ultimelor zile din regimul comunist. E o tragi-comedie care ne răscolește, iar jocul foarte bun al actorilor (Adrian Văncică, Emilia Dobrin, Iulian Postelnicu, Nicoleta Hâncu, Andrei Miercure) fac din această peliculă una de neratat, mai ales pentru generațiile tinere.
Spectatorul se regăsește parcă în multe dintre scene, care surprind momente din viața cotidiană a acelor ani. „Cadoul de Crăciun” este scena memorabilă în care treci de la o emoție la alta. Te tăvălești pe jos de râs în momentul în care Gelu, personajul lui Văncică, scoate cureaua să-l altoiască pe „ăla micu’” pentru că puștiul pusese la poștă o scrisoare către Moșul în care a scris că ”tata își dorește să moară Nea Nicu” (Ceaușescu).
Vezi apoi deznădejdea personajului și înțelegi că Securitatea va pune mâna pe scrisoare, iar tatăl va înfunda pușcăria. Era condamnat din start, nu avea nici o șansă. Abia atunci simți un fior pe șira spinării și ți se face părul măciucă. Atât de absurd era regimul. Dar mulți am uitat.
35 de ani mai târziu, prin România trece din nou o undă de șoc. Turul I al alegerilor prezidențiale este câștigat de un necunoscut (Călin Georgescu), cu o retorică violent naționalistă, izolaționistă, anti-NATO și UE, pro-Rusia. Nimeni nu știe cum a apărut și, mai ales, cum a câștigat. Frica își face loc, mulți trăiesc anxietăți ale trecutului… [continuare]
Accesați articolul integral pe presshub.ro
