wall-street.ro
wall-street.roBucuresti

A fost anunțată data la care se va deschide Târgul de Crăciun din Piața Constituției. Ce evenimente sunt programate

Cel mai mare Târg de Crăciun din România se va deschide pe 30 noiembrie, în Piaţa Constituţiei, anunţă Creart.

Intrarea va fi liberă, iar târgul va putea fi vizitat până pe data de 26 decembrie.

În seara de debut, de la ora 18,00, din Târgul de Crăciun se va aprinde iluminatul festiv în Capitală.

„Bradul înalt de 30 de metri, îmbrăcat în cetină, decoraţiunile luminoase, căsuţele frumos ornate, deliciile tradiţionale şi internaţionale, activităţile de poveste pregătite pentru toţi vizitatorii, concertele de colinde şi muzica specifică sărbătorilor, toate vor crea atmosfera magică a Crăciunului, chiar în inima oraşului”, precizează Creart.

Cele peste 130 de căsuţe de Crăciun vor găzdui meşteşugari din toate zonele ţării. Aceştia vor comercializa globuri pictate manual, clopoţei din ceramică, coroniţe împletite şi alte decoraţiuni şi ornamente specifice, icoane şi obiecte din lemn, ii şi costume tradiţionale, jucării, accesorii, bijuterii, podoabe şi cosmetice naturale.

„Târgul oferă, de asemenea, aromele şi reţetele tradiţionale: cozonaci, plăcinte, prăjituri şi ciocolată de casă, poale-n brâu, dulceţuri, dar şi dulciurile preferate de cei mici: turtă dulce, acadele, bomboane şi jeleuri. Preparatele nelipsite de pe masa de Crăciun vor putea fi degustate în zonele gastronomice special amenajate, alături de băuturi calde de sezon.”, arată Creart…


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (wall-street.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *