Probabil că nu simți atât de evident efectele, dar lipsa somnului are consecințe asupra creierului, influențând negativ activitatea intelectuală.
Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor recomandă ca, în medie, adulții să doarmă între șapte și nouă ore pe seară. Într-un studiu realizat de Career Builder pe un eșantion de 3200 de angajați, s-a evidențiat faptul că 1 din 5 adulți doarme în jur de cinci ore pe seară, sau chiar mai puțin. Mulți dintre noi suntem complet inconștienți de efectele negative pe care privarea de somn o are asupra organismului și a creierului nostru.
Dacă până acum dormeai opt ore pe noapte, însă această rutină s-a schimbat brusc, iar acum ajungi să dormi doar șase ore, simți diferența în primele două zile. După ce devine un obicei, încetezi să mai observi efectele. Când rămâi trează până târziu în noapte pentru a urmări un serial, a-ți face griji pentru serviciu sau ai grijă de un copil, randamentul la locul de muncă scade considerabil, astfel:
1. Ești distrasă
Te uiți peste toate documentele pe care le ai în față, dar nu te poți concentra pe ceea ce ai de făcut? Acesta poate fi un semn al lipsei de somn, potrivit specialiștilor. Creierul încearcă să te mențină trează căutând constant distrageri. Acest lucru are un impact semnificativ asupra abilității tale de concentrare în îndeplinirea unei cerințe.… [continuare]
Accesați articolul integral pe elle.ro























































































