Dacă te întrebi când apare Stăpânul Inelelor sezonul 2, atunci ai ajuns unde trebuie. În acest articol îți vom oferi, de asemenea, mai multe detalii privitoare la ce știm în momentul de față despre viitorul sezon, inclusiv în ceea ce privește distribuția și povestea, dar și care speculăm că ar fi data apariției.
Evident, știm cu toții că serialul Stăpânul Inelelor: Inelele Puterii este reînnoit pentru un al doilea sezon (dacă nu, de fapt, chiar mai multe), dat fiind faptul că mai sunt foarte multe de spus și, făcând o medie generală, feedback-ul telespectatorilor a fost unul chiar pozitiv, deși mulți s-au încadrat în tabere polarizante – cei care au iubit serialul și cei care, dimpotrivă, l-au considerat un adevărat eșec.
În orice caz, primul sezon din The Rings of Power s-a încheiat, și trebuie să recunoaștem, într-un mare fel, iar povestea inelelor merită dusă mai departe, fiindcă mai sunt atât de multe de spus, atât de multe de aflat și atât de multe de descoperit! Și, oricum, este clar că avem nevoie de răspunsuri, fiindcă mai sunt o mulțime de întrebări care au rămase în mintea telespectatorilor. Acum, că Sauron s-a întors, că ura sa este țintită spre tărâmurile din Pământul de Mijloc – cu siguranță ni se pregătesc scene și intrigi uimitoare. Așadar, suntem nu doar curioși, ci extrem de nerăbdători să vedem ce ne-au pregătit showrunnerii Patrick McKay și JD Payne, care s-au ocupat de producția serialului The Lord of the Rings: The Rings of Power… [continuare]
Accesați articolul integral pe techcafe.ro


























































































