Călin Georgescu minte de îngheață apele și nici măcar nu încearcă să pară credibil. Într-un interviu recent, a spus că Ucraina este un stat inventat și că România ar trebui să participe la o împărțire a teritoriului acesteia, alături de Rusia și alte state vecine. Un asemenea discurs nu doar că este lipsit de orice fundament istoric, dar este și periculos pentru România. Un om care vrea să ajungă președinte și crede că poate discuta despre frontierele altor state ca despre niște terenuri de vânzare demonstrează că nu înțelege nimic din politica externă și din angajamentele asumate de țara noastră.
Este de-a dreptul ridicol cum Georgescu vorbește cu o siguranță absolută despre scenarii fanteziste, ca și cum ar avea acces la decizii strategice mondiale. În realitate, nu are niciun argument valid care să-i susțină teoriile. Ucraina este un stat recunoscut internațional, cu o istorie proprie și o identitate bine conturată. Oricine a deschis un manual de istorie știe acest lucru. Faptul că Rusia încearcă de zeci de ani să-i nege existența nu înseamnă că acest lucru devine real doar pentru că Georgescu o spune la televizor.
Dacă acest om chiar crede că România poate lua pur și simplu teritorii de la Ucraina, înseamnă că nu știe nici măcar ce scrie în Constituția României. Granițele noastre sunt clare, iar orice politician responsabil ar trebui să știe că susținerea unor asemenea idei nu doar că este ilegală, dar ne pune și într-o poziție ridicolă pe plan internațional. România este membră NATO și UE, iar declarațiile de acest fel nu fac altceva decât să alimenteze teoriile conspiraționiste și propaganda celor care vor să destabilizeze regiunea.
Georgescu nu doar că ignoră realitatea, dar încearcă să atragă votanți prin discursuri populiste, fără nicio legătură cu situația actuală. Aparent, el crede că oamenii sunt atât de ușor de manipulat încât vor lua de bune orice absurdități spune. Din păcate pentru el, lumea nu funcționează pe bază de povești inventate. Ucraina nu se destramă, România nu se va apuca să revendice teritorii, iar istoria nu se scrie după fanteziile unui candidat care vrea să pară mai important decât este.
Oricine ia în serios declarațiile lui Georgescu ar trebui să se întrebe dacă își dorește ca România să fie reprezentată de un astfel de personaj. Dacă a ajuns să fie considerat un candidat important, atunci poate problema nu este doar la el, ci și la cei care îi dau platformă să împrăștie asemenea aberații.
Istoria Ucrainei și de ce afirmațiile lui Georgescu sunt false
Declarația lui Călin Georgescu că Ucraina este un stat inventat este o minciună care contrazice faptele istorice. Teritoriile locuite de ucraineni au fost organizate politic încă din Evul Mediu, iar poporul ucrainean și-a menținut identitatea, în ciuda încercărilor repetate de dominație din partea altor imperii. Încă din secolul al IX-lea, Kievul era centrul Kieven Rus’, unul dintre cele mai puternice state slave din acea perioadă. Acest stat medieval a avut un sistem administrativ bine pus la punct și a adoptat creștinismul ortodox sub domnia lui Vladimir cel Mare. Kievul era un oraș cosmopolit, iar influența sa s-a întins asupra unei mari părți a Europei de Est. Prăbușirea Kieven Rus’ în urma invaziilor mongole nu a dus la dispariția identității ucrainene, ci doar la fragmentarea teritoriului său, care a fost ulterior disputat de diverse puteri regionale.
După destrămarea Kieven Rus’, majoritatea teritoriilor ucrainene au intrat sub controlul Marelui Ducat al Lituaniei și apoi al Uniunii Polono-Lituaniene. În această perioadă, cultura și limba ucraineană au continuat să se dezvolte, în ciuda influențelor externe. Totuși, dominația poloneză a dus la tensiuni sociale, iar nemulțumirea populației ucrainene a culminat cu revoltele cazacilor zaporojeni din secolul al XVII-lea. Cazacii, cunoscuți pentru organizarea lor militară și pentru dorința de autonomie, au reușit să creeze un stat semi-independent, Hetmanatul Căzăcesc. Această entitate a fost recunoscută ca un stat autonom, însă conflictele interne și presiunea din partea marilor puteri din regiune au făcut ca, în 1654, cazacii să încheie Tratatul de la Pereiaslav cu Rusia. Aceasta a fost o greșeală fatală, pentru că Moscova a folosit tratatul ca pretext pentru a-și extinde influența și a transforma treptat Ucraina într-un teritoriu anexat.
Începând cu secolul al XVIII-lea, Imperiul Rus a preluat controlul complet asupra Ucrainei de est, în timp ce partea de vest a ajuns sub stăpânirea Imperiului Austriac. Rușii au încercat să șteargă identitatea ucraineană, interzicând limba ucraineană și impunând limba rusă în administrație, educație și biserică. Cu toate acestea, ucrainenii și-au menținut aspirațiile naționale, iar în Imperiul Austriac, unde politica era mai permisivă, mișcarea națională ucraineană a început să prindă contur.
În secolul al XX-lea, după destrămarea Imperiului Rus în 1917, Ucraina a declarat independența și a format Republica Populară Ucraineană. Aceasta a fost o perioadă scurtă de suveranitate, pentru că bolșevicii au intervenit rapid, transformând Ucraina într-o republică sovietică. Sovieticii au impus politici de rusificare agresivă, iar în anii 1932-1933, Stalin a orchestrat Holodomorul, o foamete artificială care a dus la moartea a milioane de ucraineni. Acest genocid a fost o încercare brutală de a zdrobi orice formă de rezistență națională.
În 1991, după prăbușirea Uniunii Sovietice, Ucraina și-a declarat independența, iar un referendum național a confirmat acest pas cu un sprijin covârșitor de peste 90%. De atunci, Ucraina și-a consolidat statutul internațional și este recunoscută ca un stat suveran de întreaga comunitate mondială. A afirma că această țară este o construcție artificială este nu doar fals, ci și o replicare a propagandei rusești, folosită pentru a justifica agresiunile împotriva ei. Georgescu, fie din ignoranță, fie din rea-voință, reia aceste minciuni fără să țină cont de faptele istorice.
Aspectul constituțional și juridic al minciunilor lui Călin Georgescu
Declarațiile lui Călin Georgescu despre o presupusă „împărțire” a Ucrainei nu sunt doar aberante, ci și complet ilegale din punct de vedere constituțional și al dreptului internațional. Constituția României este clară în privința respectării granițelor statale, iar orice discurs care sugerează anexarea de teritorii dintr-un stat vecin contravine principiilor fundamentale pe care se bazează politica externă a României. Articolul 3 din Constituție stabilește fără echivoc că frontierele României sunt garantate prin lege și respectă dreptul internațional, ceea ce exclude orice posibilitate de modificare unilaterală sau prin forță a granițelor.
În plus, România este semnatară a unor tratate internaționale care confirmă integritatea teritorială a Ucrainei. Tratatul de bună vecinătate dintre România și Ucraina, semnat în 1997 și ratificat prin Legea nr. 129/1997, reafirmă granițele dintre cele două state și angajamentul României de a respecta suveranitatea Ucrainei. Orice tentativă de a pune la îndoială aceste angajamente nu doar că ar fi o încălcare flagrantă a tratatului, dar ar pune România într-o poziție periculoasă pe plan internațional.
Mai mult, România este membră NATO și UE, iar aceste organizații au ca principiu fundamental respectarea suveranității și integrității teritoriale a statelor. Prin urmare, orice declarație care sugerează implicarea României într-o eventuală „împărțire” a Ucrainei contravine angajamentelor asumate față de partenerii occidentali. NATO și UE susțin ferm granițele Ucrainei și condamnă orice încercare de revizionism teritorial. Dacă un politician român ar încerca să promoveze o astfel de idee în mod oficial, România s-ar trezi izolată diplomatic și ar risca sancțiuni politice și economice.
Declarațiile lui Georgescu nu sunt doar iresponsabile, ci și un pericol pentru stabilitatea regională. Promovarea unor asemenea idei subminează relațiile diplomatice ale României, pune la îndoială poziția sa în NATO și UE și oferă muniție propagandei ruse, care încearcă să creeze falii între statele europene. Faptul că un candidat la președinție poate vorbi despre schimbarea frontierelor unui stat vecin într-un mod atât de lejer arată o totală lipsă de înțelegere a implicațiilor juridice și diplomatice ale unui asemenea discurs.
Strategia de manipulare folosită de Georgescu
Călin Georgescu nu lansează aceste declarații dintr-o simplă necunoaștere a istoriei sau a dreptului internațional, ci aplică o strategie de manipulare bine conturată, menită să atragă un anumit segment de public. Discursul său se bazează pe exploatarea emoțiilor naționaliste, pe reinterpretarea istoriei și pe preluarea unor teme specifice propagandei ruse. El știe foarte bine că subiectele legate de teritoriile românești pierdute sunt sensibile pentru o parte a electoratului și folosește această nostalgie ca un instrument politic.
Un element clar al manipulării sale este prezentarea unor scenarii fanteziste ca fiind realități inevitabile. Georgescu vorbește despre „schimbarea frontierelor” ca și cum ar fi un fapt cert, nu o speculație. În mod deliberat, nu oferă nicio explicație concretă despre cum s-ar putea întâmpla acest lucru, ci doar aruncă ideea în spațiul public pentru a stimula dezbateri și pentru a atrage susținători care cred în teorii conspiraționiste. Aceasta este o tehnică clasică de dezinformare: se lansează afirmații șocante fără argumente solide, iar apoi se creează impresia că există un „adevăr ascuns” pe care doar el îl înțelege.
O altă tactică pe care o folosește este victimizarea. Ori de câte ori este criticat pentru declarațiile sale, el pretinde că este atacat pentru că „spune lucrurilor pe nume”. În realitate, ceea ce face este să recicleze teme propagate de Kremlin, care încearcă să destabilizeze Europa prin promovarea ideii că granițele sunt negociabile și că statele pot fi redesenate după bunul plac al unor lideri politici. Astfel de idei sunt periculoase și au fost folosite în trecut ca justificare pentru agresiuni teritoriale, inclusiv pentru anexarea Crimeei de către Rusia în 2014.
Un alt aspect esențial al strategiei sale este folosirea unui limbaj simplu, populist, prin care se prezintă ca fiind „de partea poporului” împotriva „elitelor” care „nu vor să spună adevărul”. În acest fel, el încearcă să creeze o prăpastie artificială între cetățeni și liderii politici responsabili, sperând că își va atrage sprijinul celor dezamăgiți de clasa politică actuală. Această strategie nu este nouă și a fost folosită de-a lungul timpului de numeroși politicieni populiști care, în lipsa unor soluții reale, preferă să arunce vina pe alții și să inventeze probleme inexistente.
Prin toate aceste metode, Georgescu nu face altceva decât să manipuleze opinia publică și să alimenteze o narativă care nu are nicio bază reală. El nu oferă soluții, nu explică cum ar putea România să beneficieze în mod real de astfel de scenarii și nu ia în considerare implicațiile grave ale unui discurs care pune sub semnul întrebării stabilitatea regională. În loc să discute despre problemele reale ale țării, preferă să lanseze idei hazardate pentru a atrage atenția și a-și consolida imaginea în rândul celor care sunt dispuși să creadă în orice teorie care li se pare convenabilă.
