gandul.ro
gandul.roInternational

Maia Sandu cere guvernelelor UE să sprijine deschiderea negocierilor de aderare. „Alegerea europeană este unica soluţie” pentru Moldova

Maia Sandu cerut sprijin guvernelor Uniunii pentru a aderarea Moldovei la spațiul comunitar. Pentru țara de peste Prut nu există altă opțiune decât Europa. Președintele a vorbit în cadrul primei reuniuni a preşedinţilor Comisiilor pentru afaceri ale UE şi ai Comisiilor pentru afaceri externe din ţările UE – United4Moldova, găzduită sâmbătă de Parlamentul Republicii Moldova. Maia a declarat că Republica Moldova nu va alege niciodată războiul, subliniind că „alegerea europeană este unica soluţie” pentru ţara sa.

Noi nu avem altă alegere. Nu vom alege niciodată războiul, nu vrem să alegem sărăcia, nu putem să alegem pentru copiii şi ţara noastră un viitor al terorii. Alegerea noastră nu este doar despre nivelul de trai european pe care vrem să îl avem în toată Moldova.

Rusia nu alege, Rusia dictează, a sublinat Maia Sandu pericolul care pândește republica.

„E şi despre ce fel de societate vrem să construim. Noi nu vrem o societate în care copiii sunt duşi la închisoare pentru că gândesc liber sau trimişi să moară într-un război de agresiune, unde banii statului care trebuie să meargă la pensionari şi familii se duc pentru bombe şi tancuri care atacă o altă ţară. Alegerea europeană este pentru noi, pentru Moldova, unica soluţia de a salva generaţiile viitoare de pericolele unei asemenea societăţi. Noi alegem ca toţi copiii care vor creşte în Moldova să fie liberi să vorbească, să fie liberi să gândească, să fie liberi să trăiască bine acasă. Alegerea este temelia libertăţii. Noi, moldovenii, alegem. Europenii aleg, Rusia nu alege. Rusia dictează. Noi alegem să fim liberi şi chemăm toate guvernele Uniunii Europene să sprijine alegerea noastră şi deschiderea negocierilor cu Republica Moldova, să sprijine lupta noastră pentru a fi cu adevărat independenţi şi aspiraţia noastră de a deveni parte a Uniunii Europene”, a afirmat şeful statului moldovean…


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (gandul.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *