elle.ro
elle.roAstrologie

Zodiile care sunt adeptele unei relații mai puțin tradiționale

Foarte multe femei visează momentul în care îl vor întâlni pe cel cu care își vor petrece toată viață, își vor întemeia o familie și eventual vor face și un copil. Însă, există și femei care își doresc să experimenteze, să își trăiască viață așa cum își doresc, fără să aibă la bază o relație.

De asemenea, mai sunt și persoane care își doresc o relație deschisă și fără angajamente serioase. Aceste persoane au nevoie în mod constant de persoane noi în jurul lor deoarece simt nevoia sa fie libere și independente.

Nu spunem că este bine sau rău, contează ca tu să fii fericită cu alegerile pe care le faci. Și mai ales, să fii o persoană asumată cu stilul de viață pe care îl ai, fără să te preocupe ceea ce pot spune cei din jur, precum familia sau chiar cele mai bune prietene.

Desigur, aceste zodii vor putea avea oricând o relație serioasă, dacă își doresc acest lucru și vor găsi persoana potrivită pentru ele. În cele din urmă, contează să experiementezi și să îți dai seama care sunt nevoile tale și ce anume îți dorești de la un partener.

Iată care sunt zodiile predispune la a avea o relație mai puțin tradițională…


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (elle.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *