Vestea morții cunoscutei cântărețe Sinead O’Connor a generat un val de tristețe publică. În ciuda carierei sale de succes, artista a trecut prin încercări grele. Apropiații susțin că în ultima perioadă, vedeta se lupta cu depresia.
Cine a fost Sinead O’Connor?
Sinead O’Connor a încetat din viață la vârsta de 56 de ani. Fanii acesteia își arată regretele pe rețelele de socializare. Însă, foarte puțini știu dramele prin care a trecut celebra cântăreață.
Artista s-a născut pe 8 decembrie 1966, în Glenageary (Dublin). Vedeta a făcut parte dintr-o familie numeroasă, având trei frați (Joseph, John și Eoin), dar și o soră (Eimear), ea fiind cea mijlocie. Numele său provine de la Sinéad de Valera (soția președintelui Éamon de Valera).
La vârsta de 8 ani, Sinead afla că părinții ei vor divorța. În urma divorțului, cei trei copii au rămas alături de mama acestora. Însă, în loc de grijă și iubire, cei mici au cunoscut violența și abuzul.Mama acesteia se confrunta la acel moment cu tulburări de sănătate mintală și dezvoltase o dependență pentru substanțe interzise.
„A condus o cameră de tortură. Era o persoană care se bucura și zâmbea când îți făcea rău. … Eram îngrozită.. Urăsc faptul că nu am putut să am grijă de ea, poate să-i ofer înapoi puțină dragoste. Și să o ajut, nimeni nu a ajutat-o”, mărturisea solista pentru celebrul dr. Phil, în 2017…
Accesați articolul integral pe






















































































