Vara 2023 ar putea fi cea mai caldă de până acum avertizează climatologii, mai ales că fenomenul meteorologic El Nino este așteptat să revină.
El Nino face ca vânturile care bat spre vest de-a lungul ecuatorului să încetinească, iar apa caldă să fie împinsă spre est, ceea ce creează temperaturi mai calde la suprafață a oceanului. Apariția acestui fenomen ar putea duce la un nou record de temperatură medie în 2023 sau 2024, relatează Reuters.
În anul 2022, Europa a avut cea mai fierbinte vară. Acest val de căldură a provocat moartea a peste 20.000 de oameni și a distrus recoltele. În acest an, consecințele ar putea fi și mai grave de atât, arată un raport emis recent în legătură cu efectele încălzirii globale. Potrivit raportului, Copernicus Climate Change Service, anul trecut, cei din sudul Europei au îndurat între 70 și 100 de zile de stres termic, adică temperatura resimțită era de cel puțin 32 de grade Celsius. A fost pentru prima oară când în Marea Britanie s-au înregistrat temperaturi record de peste 40 de grade Celsius. Căldura și lipsa precipitațiilor au afectat mai mult de o treime din continent. De asemenea, 2022 a fost și cel mai secetos an…
Accesați articolul integral pe




























































































