Conform ultimelor zvonuri din mediul online, Tobin Bell se va reîntoarce în rolul lui Jigsaw din franciza Saw, seria de filme care, încă din 2004, de la apariția primei părți, a atras un număr extraordinar de mare de fani.
Tobin Bell va juca, din nou, rolul lui John Kramer, alias Jigsaw, în al zecelea film din serie, programat să apară în cinematografie pe 27 octombrie 2023. Deși a fost ucis, personajul se va reîntoarce (cum, nu știm încă), Tobin Bell reluându-și legendarul rol. Apărut inițial ca un zvon în mediul online, anunțul a fost certificat printr-o postare oficială pe Twitter, în care scrie: „E timpul să jucăm după regulile lui Tobin Bell.
Din nou”. Producătorii Mark Burg și Koules Oren au afirmat că: „Este emoționant să ne reîntâlnim cu Tobin (…), interpretarea sa drept John Kramer este o esențială parte care a transformat această franciză într-un adevărat fenomen, iar personajul său este, de departe, cel care dă culoare acestui film”.
În luna august a anului 2022, Burg și Koules au dezvăluit, de asemenea, că Kevin Greutert se va reîntoarce pentru a regiza a zecea parte din franciză – anterior, el a fost cel care a regizat și Saw VI, pe care producătorii îl descriu ca fiind „unul dintre preferatele fanilor”. Tot el a regizat și continuarea, Saw 3D… [continuare]
Accesați articolul integral pe techcafe.ro


























































































