economica.net
economica.netInternational

Statele Unite se arată îngrijorate de degradarea relațiilor cu Ungaria

Washingtonul este „îngrijorat” de degradarea relaţiilor dintre Statele Unite şi Ungaria, a declarat vineri o reprezentantă a executivului american, care a acuzat Budapesta că optează pentru o abordare „polarizantă” şi „politizată” a relaţiilor bilaterale, transmite AFP, relatează Agerpres.

„Este important” să redresăm situaţia, ”suntem îngrijoraţi de situaţia actuală”, a declarat presei de la Budapesta directoarea Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) Samantha Power (foto).

Ea este cel mai înalt oficial american care efectuează o vizită oficială la Budapesta de când preşedintele democrat Joe Biden a preluat mandatul în 2021. În timpul vizitei sale în capitala Ungariei, Samantha Power are în program întâlniri cu miniştri, jurnalişti şi lideri ai societăţii civile.

„Abordarea politizată a guvernului ungar faţă de relaţia noastră este polarizantă, sterilă şi se bazează pe minciuni flagrante care au fost dovedite în repetate rânduri”, a spus ea…


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (economica.net). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *