14 ani și traversarea Atlanticului i-au trebuit Soranei Cîrstea să ajungă, după Roland Garros 2009, din nou într-un sfert de finală de Grand Slam. Pentru asta trebuia să joace altcineva în locul ei.
Căci în spațiul lăuntric al Soranei e acum o jucătoare necunoscută până mai ieri. Una care face un lucru extraordinar.
Cea veche, Sorana Doi, lovea agresiv, riscant, frumos și dacă lovitura nu intra de puțin se uita îndurerată după ea. De ce? Pentru că lovitura avea mâini și picioare bune, dar nu și o imagine mentală în spate.
Acum, în fracțiunea de secundă dinaintea impactului mingii cu corzile, Soranei Unu îi fulgeră în minte „filmul” traiectoriei ideale. Dacă mingea nu intră, Sorana Unu își spune „A fost aproape perfectă, următoarea o să intre”, lăsând orice frustrare de-o parte…
Accesați articolul integral pe
