digisport
digisport.roSport

Dan Petrescu, după eliminarea cu Pyunik: ”Sunt blestemat”. De ce a simțit de dimineață că ”va merge rău”

La finalul jocului de la Cluj, Dan Petrescu a recunoscut că este cel mai greu de acceptat rezultat din cupele europene din întreaga sa carieră de antrenor.

Dan Petrescu, după eliminarea cu Pyunik: ”Sunt blestemat”

În același timp, antrenorul campioanei a transmis că simte că e ”blestemat”, pentru că a suferit o nouă înfrângere la loviturile de departajare, și că a avut încă de dimineață ”semne” că poate apărea un dezastru cu Pyunik.

Foarte greu de înțeles ce s-a întâmplat. Băieții s-au bătut, au încercat. A fost un meci echilibrat, parcă noi am avut mai multe ocazii. Ei au ratat și un penalty. Sunt foarte supărat și trist, e greu să-mi găsesc cuvintele. E cea mai mare dezamăgire a mea la CFR această eliminare.

La penalty-uri n-am câștigat niciodată în carieră, parcă sunt blestemat. De dimineață a mers rău, doi jucători s-au accidentat, Kolinger și Mistrati. Urmau să fie titulari amândoi.

Nu mă mai gândeam că pot egala la 2-1, mai ales după ce au ratat penalty. S-a dovedit că fotbalul e imprevizibil. E cea mai dureroasă eliminare din cupele europene pentru mine, n-am mai avut asemenea dezamăgire. Îmi pare rău, sunt convins că toată lumea e foarte supărată.

Nu le-a cerut nimeni să se apere în repriza a doua, atât au putut. Am fost și mult pe drumuri. Cred că jucătorii au greșit puțin că s-au retras. Ce să mai spunem de Bălgrădean? Suntem foarte supărați. E clar că sunt foarte trist, sunt convins că și jucătorii, și conducerea, și fanii sunt la fel”, a spus Dan Petrescu.



Suporterii i-au cerut demisia

Pe finalul jocului, o parte a suporterilor din Gruia i-a cerut demisia lui Dan Petrescu, dar antrenorul nu se lasă afectat.

Fiecare face ce vrea. Să strige ce vor ei”, a fost reacția lui Dan Petrescu.


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Citiți articolul original pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Toate mărcile aparțin proprietarilor lor de drept, toate materialele autorilor lor. Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *