libertatea.ro
libertatea.roActualitateInternational

Rusia trimite pe frontul din Ucraina soldați cu doar câteva zile de instrucție: „Am fost șocat. Unii nu țineau cum trebuie o mitralieră în mână”

La mai puțin de două săptămâni după ce s-a înrolat în armată, Ivan a ajuns în prima linie a ofensivei rusești din estul Ucrainei și a fost implicat în atacuri împotriva pozițiilor ucrainene.

Ivan, un tânăr de 31 de ani care a vorbit sub acoperirea anonimatului, a declarat că a avut doar cinci zile de instrucție înainte de a fi transferat în Ucraina și aruncat în luptă.

„Un soldat din compania noastră nu știa cum funcționează o mitralieră. Așa că l-am învățat pe tipul ăla cum să dezasambleze și să asambleze o mitralieră. Nu aș fi vrut să fiu lângă el în luptă. Cum poți să lupți așa?”, s-a întrebat el, în discuția cu jurnaliștii publicației independente ruse.

Instrucția de scurtă durată pentru cei abia înrolați pare să fie o practică din ce în ce mai frecventă în armata rusă, în condițiile în care războiul din Ucraina se apropie de a șasea lună, iar pierderile de vieți omenești afectează capacitatea de luptă a Moscovei.

Lipsa de cunoștințe înseamnă că soldații nu au abilitățile necesare pentru a supraviețui pe câmpul de luptă, au avertizat analiștii militari și activiștii pentru drepturile omului.

„O săptămână (de instrucție) nu înseamnă nimic – pentru un soldat, este o cale directă spre spital sau spre moarte”, a declarat analistul militar independent Pavel Luzin pentru The Moscow Times.

Cum ar trebui să arate instrucția

Oficial, lucrurile se fac ca la carte. Potrivit site-ului Ministerului rus al Apărării, un antrenament intensiv de patru săptămâni cu arme combinate și un curs de „supraviețuire” este „esențial” pentru oricine semnează un contract cu armata rusă.

Programul durează în total 240 de ore și include trageri, aruncare de grenade și un studiu al tacticilor militare.

Cu toate acestea, pe fondul războiului din Ucraina, se pare că standardele de pregătire nu sunt respectate, a observat Serghei Krivenko, directorul organizației pentru drepturile omului „Cetățean. Armată. Lege”, care oferă asistență juridică soldaților ruși.

„Am fost abordat în mod regulat de părinți ai căror copii au semnat un contract (militar) și au ajuns în Ucraina doar o săptămână mai târziu”, a declarat Krivenko pentru The Moscow Times.

Ivan, spre exemplu, a semnat un contract de trei luni cu Ministerul Apărării în luna aprilie.

„Când a început operațiunea militară specială – deși, de fapt, este un război – am luat-o ca pe o tragedie personală”, a declarat el. „Mi-am spus că vreau să merg acolo și că nimeni nu mă va opri. Sunt un patriot”, a adăugat soldatul.

În scurt timp, el a fost transferat la o bază militară din orașul rus Belgorod, în apropiere de granița cu Ucraina. Mai puțin de două săptămâni mai târziu, s-a trezit pe linia frontului.

 

După toate controalele medicale, m-au întrebat dacă sunt pregătit să merg la baza militară poimâine. Ne-au antrenat timp de cinci zile, am așteptat alte cinci zile pentru o rotație a forțelor și apoi am plecat pe poziții (de luptă).
Ivan, 31 de ani

În cele cinci zile în care Ivan și alți soldați au așteptat să fie mobilizați în Ucraina, ei au mai apucat să efectueze câteva exerciții informale de antrenament.

„Bineînțeles, nu a fost suficient”, a spus el.

„Au sosit, au primit o uniformă și o mitralieră – și asta e tot”

Relatări similare ale unor noi recruți care au primit o pregătire minimă au apărut în presa rusă în ultimele săptămâni.

„Am fost șocat. Unii nu țineau cum trebuie o mitralieră în mână, nu au văzut niciodată tancuri adevărate, iar acum pleacă pe linia frontului în câteva zile”, a declarat luna trecută un soldat într-un interviu acordat serviciului rusesc al BBC.

Evgheni Chubarin, un tânăr de 24 de ani, a fost ucis în regiunea ucraineană Harkov la doar patru zile după ce a semnat un contract de trei luni cu armata rusă, a relatat luna trecută postul de știri independent Mediazona.

„Nu a existat nicio pregătire”, a declarat mama sa, Nina Chubarina, pentru Mediazona. „Au sosit, au primit o uniformă și o mitralieră – și asta e tot, mergeți mai departe”, a explicat ea.

În timp ce majoritatea bărbaților ruși au efectuat cel puțin un an de serviciu militar obligatoriu, instruirea este în continuare considerată esențială pentru actualizarea și împrospătarea abilităților care pot fi depășite de mulți ani.

În conformitate cu legislația rusă, recruții nu pot fi trimiși în luptă decât dacă au urmat cel puțin patru luni de pregătire. Aceeași logică ar trebui să se aplice și celor care semnează un contract cu armata pentru a merge în Ucraina, potrivit expertului Luzin.

Potrivit lui Ivan, cele cinci zile de antrenament pe care le-au primit au fost „intense”. Toți soldații au fost tratați la fel în timpul antrenamentului, indiferent de experiență.

Majoritatea nu mai fuseseră într-o zonă de război înainte, a spus Ivan, deși au existat unii care aveau experiență pe câmpul de luptă, inclusiv în campaniile militare ale Rusiei din Siria și din republica Cecenia din Caucazul de Nord.

„Am fost pe terenul de instrucție de la 10.00 la 19.00. Am exersat tehnici de luptă, preluarea și luarea cu asalt a clădirilor, apărare în toate direcțiile, lucrul în echipe de luptă, medicină de campanie, evacuarea și tratarea soldaților răniți. Accentul era pus pe acele abilități de care aveai nevoie pentru poziția ta – mitralior, operator de lansator de grenade și așa mai departe”, a spus omul.

Deși o astfel de instruire de bază poate fi suficientă pentru a le permite soldaților să îndeplinească sarcini simple în luptă, experții militari au declarat pentru The Moscow Times că pregătirea militară ar trebui să fie mult mai complexă.

„Sunt multe lucruri care trebuie învățate în ceea ce privește coordonarea și cooperarea cu o echipă. Și asta are nevoie de mult timp”, a declarat Samuel Cranny-Evans, analist militar la think tank-ul Royal United Services Institute din Londra.

Armata rusă își pierde coeziunea

Pierderile însemnate de vieți omenești au arătat că armata rusă își pierde probabil coeziunea, au speculat experții, iar deficiențele de pregătire nu au făcut decât să exacerbeze această problemă.

Criza forței de luptă este cea care a generat un astfel de efect. Armata a început, spre exemplu, să amestece soldați din unități diferite, a explicat Dara Massicot, cercetătoare principală la think tank-ul RAND cu sediul în SUA și fostă analistă principal la Pentagon.

„Soldații nu-și cunosc comandanții, nu știu unde se află unitatea lor în timp ce luptă pe teren”, a declarat Massicot pentru The Moscow Times.

„În plus, există o lipsă de specialiști (în armata rusă). Acest lucru înseamnă că, dacă un echipament se strică, pur și simplu nu îl pot repara”, a adăugat ea.

În ciuda situației de pe câmpul de luptă, una dintre motivațiile celor care se înrolează este, aparent, cea financiară, armata oferind salarii de până la patru ori mai mari decât media locală.

Ivan a declarat, spre exemplu, că a fost plătit cu peste 240.000 de ruble (3.794 de dolari) pe lună.

Jurnaliștii ruși independenți au folosit informații publice pentru a confirma moartea a aproape 5.000 de soldați ruși în Ucraina. Cu toate acestea, este probabil ca numărul real al morților să fie mult mai mare, iar analiștii au estimat într-adevăr că cifra reală depășește cu mult 10.000.

Ministerul rus al Apărării a actualizat ultima dată bilanțul oficial al morților la sfârșitul lunii martie, cu 1.351 de decese confirmate.

Ivan a suferit și el răni de șrapnel la picior și la braț în timpul luptelor din apropierea orașului Izium, din nord-estul Ucrainei, la sfârșitul lunii aprilie și a fost transferat la un spital din Rusia.

El a declarat săptămâna trecută că încă se recuperează după rănile suferite acasă, la Moscova.

„Problema este că cei care au planificat operațiunea au presupus că ucrainenii nu le vor opune rezistență în acest fel, așa că nu s-au gândit la oameni, iar acum nu fac decât să umple golurile”, a declarat Massicot, analista americană.

„În esență, asta înseamnă că ei (forțele rusești) nu vor mai avansa rapid pe front”, a adăugat ea.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina


Citiți articolul original pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Toate mărcile aparțin proprietarilor lor de drept, toate materialele autorilor lor. Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *