ziare.com
ziare.comNational

Românii care au creat o pagină web falsă, asemănătoare uneia oficiale pe care se vindeau mașini: Au furat datele bancare ale celor care o accesau

O reţea care a înşelat peste 400 de norvegieni care au vândut maşini a fost destructurată, în urma cooperării româno-norvegiene. Au fost făcute percheziţii în România, doi români fiind reţinuţi. Gruparea a creat o pagină web falsă, asemănătoare cu a unei pagini oficiale din Norvegia, şi a furat datele bancare ale celor care o accesau.

IGPR şi DIICOT au anunţat joi, 12 octombrie, că au pus în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti, într-o cauză având ca obiect cererea de asistenţă judiciară internaţională în materie penală formulată de autorităţile judiciare norvegiene.

„Prin cerere, s-a solicitat autorităţilor judiciare române îndeplinirea unor activităţi necesare urmăririi penale într-o cauză privind săvârşirea de către membrii unui grup infracţional organizat a infracţiunii de fraudă gravă prevăzută în Codul penal norvegian. Facem precizarea că, în Codul Penal Român, aceste fapte au corespondent în infracţiunile de fraudă informatică, acces ilegal la un sistem informatic, transferul neautorizat de date informatice şi constituirea unui grup infracţional organizat”, au transmis sursele citate.

Potrivit acestora, autorităţile judiciare din Norvegia, la sesizarea Autorităţii Norvegiene pentru Trafic Rutier, au declanşat o anchetă penală pentru fraude săvârşite, în urma derulării unor proceduri de reînmatriculare a vehiculelor…


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (ziare.com). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...