ziare.com
ziare.comInternational

Autorul masacrului din Cehia, suspectat că a ucis anterior încă doi oameni. Mesajele înfiorătoare pe care le-a postat înaintea atacului

Atacul de joi din Facultatea de Filosofie a Universităţii Caroline din centrul Pragăi, soldat cu 14 morţi şi 25 de răniţi, este cel mai tragic atac armat din istoria Republicii Cehe şi rămâne deocamdată înconjurat de mister.

Potrivit presei locale, atacatorul, care s-ar fi sinucis, era un tânăr ceh pe nume David Kozák. Acesta era student al Facultăţii de Filosofie, după ce obţinuse o licenţă în istorie şi studii europene, urmată de un master în istorie, mai exact în istoria Poloniei. Era un student cu rezultate foarte bune.

În vârstă de 24 de ani, era originar din satul Hostouň din regiunea Kladno, din apropierea capitalei cehe. Deţinea arme de foc în mod legal şi nu avea antecedente penale.

Potrivit poliţiei, el ar fi fost inspirat de un caz similar din străinătate, a acţionat singur şi nu este vorba despre un complot terorist. Presa cehă spune că ceea ce l-a inspirat pe autorul masacrului ar fi fost un caz petrecut recent în Rusia.

Evenimentul a provocat un şoc şi un val de solidaritate, iar guvernul a declarat doliu naţional pentru sâmbătă, 23 decembrie…


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (ziare.com). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...