Am trăit și am văzut relații care nu se construiesc, ci se imploră. Legături pe care le-aș putea numi relații făcute „pe genunchi”? Relații care nu cresc în lumină, ci se târăsc în umbră. Relații făcute pe genunchi — și nu pentru că ar fi vorba despre smerenie, ci pentru că unul dintre cei doi a uitat să mai stea drept. A uitat cum e să fii iubit fără să te micșorezi. A uitat cum e să fii privit, nu doar folosit. Când iubirea devine negociere tăcută și efort continuu dintr-o singură direcție, nu mai e iubire. E un ritual dureros de autosabotare.
Relații făcute „pe genunchi”: Din ce se nasc
Se nasc din lipsă. Din absența modelelor sănătoase. Din copilării în care emoțiile nu au fost validate, în care afecțiunea s-a oferit condiționat. Copii care au învățat să nu deranjeze, devin adulți care se tem să fie ei înșiși. Așa încep multe iubiri: cu o teamă profundă de abandon, cu un „măcar de data asta să mă țină cineva”. Din frică de singurătate ne așezăm în povești care nu ne conțin cu adevărat.
Psihologia atașamentului ne oferă o oglindă sinceră: stilul anxios, stilul evitant, stilul dezorganizat — toate au un lucru în comun: iubirea devine dureroasă, complicată, un teren minat. Relațiile făcute pe genunchi sunt, de fapt, relații în care copilul interior conduce dansul. Un copil care cere iubire cu ochii mari și palmele întinse, dar nu știe să o recunoască atunci când vine într-o formă sănătoasă… [continuare]
Accesați articolul integral pe life.ro
