Cât de mult s-a schimbat scena de dans contemporan din România post-decembristă? Am vorbit cu Cosmin Manolescu despre cum a trăit artistul Revoluția din 1989, moment ce i-a schimbat radical viața. Cum a trăit el trecerea de la baletul clasic la dansul patriotic, iar mai apoi la dansul contemporan.
Anul 1990 a fost revelator pentru Cosmin Manolescu, odată cu descoperirea libertății și a noilor forme de expresie artistică, care i-au deschis drumul spre prima companie de dans modern din România – Orion Balet. În acest context efervescent, întâlnirea cu Gabriela Tudor, care i-a devenit parteneră de viață și de creație, a fost decisivă în definirea identității sale artistice.
Intrarea în dansul contemporan l-a dus pe Cosmin Manolescu în colaborări internaționale valoroase, în special cu artiști din Franța – proiectul „La Danse en Voyage”, dar și în cadrul unor rezidențe în Germania, Portugalia sau SUA. Aceste experiențe au contribuit la formarea sa ca artist și la consolidarea unei perspective deschise, politice și profund umane asupra dansului. Ce a însemnat această libertate și cât de importante au fost aceste oportunități? Ne spune Cosmin Manolescu în interviul următor… [continuare]
Accesați articolul integral pe life.ro

















































































