newmoney.ro
newmoney.roSanatate & Fitness

Reacţie devastatoare a medicilor legişti privind presupusa crimă de la Spitalul Sf Pantelimon

Consiliul superior de medicină legală a transmis, vineri, o serie de precizări despre realizarea expertizelor medico-legale privind incidentele de la Spitalul Sf Pantelimon, în cre două doctoriţe au fost arestate preventiv sub acuzaţia de crimă cu premeditare.

Experţii acuză propagarea unor informaţii eronate şi care demonstrează necunoaşterea legislaţiei. Deşi recunosc că ei nu tratează pacienţi, legiştii atrag atenţia că au o experienţă foarte mare în realizarea expertizelor medico-legale, fiind, de altfel, singurii care ”au competenţa legală şi capacitatea ştiinţifică de a evalua corectitudinea actului medical”.

Legiştii afirmă că s-au identificat trei deficienţe majore în acordarea îngrijirii medicale pacientului de 54 de ani care a murit la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti şi au concluzionat că ”probabilitatea ca decesul să se fi produs în momentul la care s-a produs datorită scăderii dozei de noradrenalină este de peste 99%”.

Consiliul Superior de Medicină Legală respinge acuzaţiile legate de competenţa experţilor săi

Biroul Executiv al Consiliului Superior de Medicină Legală a transmis, vineri, ”precizări referitoare la activitatea expertală medico-legală, care în ultimul timp este ţinta unor atacuri nedrepte, bazate pe informaţii eronate şi pe o lipsă de cunoaştere a legislaţiei relevante în vigoare”… [continuare]


Accesați articolul integral pe newmoney.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (newmoney.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *