gsp.ro
gsp.roSport

Răzvan Zăvăleanu dă cărțile pe față în cazul lui Mohammad Murad: „Nu suntem implicați în nicio negociere. Nu ne-a cerut niciun fel de document”

Răzvan Zăvăleanu, reprezentatul administratorului judiciar al lui Dinamo, a declarat că formația alb-roșie este dispusă să discute cu orice investitor și susține că Muhammad Murad nu le-a cerut oficial niciun document.

Trebuie să vă spun că nu suntem implicați în nicio negociere. Am participat la ședința de săptămâna trecută, de marți. Din punctul nostru de vedere, nu a fost nicio negociere.

Am văzut declarațiile, însă nimeni nu ne-a cerut niciun fel de document. Noi avem actele pregătite, le punem la dispoziție și în 5 minute.

Am fost dezamăgit pentru că după aceste declarații în presă suporterii au fost supărați că administratorul judiciar nu ar pune la dispoziție actele. E departe de noi gândul ăsta. Suntem pregătiți oricând.

Unul dintre colegii mei, după apariția primului interviu al domnului Murad, i-a transmis un mesaj în care i-a spus că îi punem la dispoziție toate documentele necesare. Până acum, n-am primit niciun răspuns. M-aș bucura, ca după această discuție, să fim contactați și să ni se ceară documente.

Domnul Vlad Iacob mi-a comunicat că se află în contact cu domnul Murad. Nu cred că un investitor poate să ia o decizie fără să discute cu administratorul judiciar. Noi suntem deschiși, ne-am bucurat tare mult, dar acum sunt și eu confuz.

Nu pot spune în acest moment că e ceva care ar putea fi aproape de o finalizare”, a spus Zăvăleanu la Radio Dinamo 1948.

Răzvan Zăvăleanu: „Ne-am înțeles cu câțiva oameni de afaceri”

Mohammad Murad a transmis ferm că este dispus să preia frâiele clubului, explicând situația din punctul său de vedere, într-un live pe Facebook:

„Discutăm despre ce s-a întâmplat rău în trecut. Încercăm să lămurim toate problemele și să putem reconstrui ceva pe 10-20 de ani. Eu sunt implicat în această reconstrucție.

Avem comunicare permanentă cu administratorul special și cu cei din club. Nu este ușor deloc pentru că este vorba de a clarifica toate aspectele negative, astfel încât să nu mai fie blocaje în viitor. În ceea ce privește partea curentă, cheltuielile curente, nu sunt probleme. Ne-am înțeles cu câțiva oameni de afaceri, printre care sunt și eu.

Mă doare că Dinamo se află în această situație și sper să fiu eu o persoană care o ajută. Dar nu vreau să investesc dacă sunt neclarități. Nu este nimeni de vină pentru aceste neclarități. Este perioada de concedii și sunt de primit multe răspunsuri. Sper ca într-o săptămână sau două să fie gata totul și să putem anunța această construcție în care cred”, a spus Murad.


Citește și:
Dinamo a început tare, apoi s-a blocat » Ce urmează pentru club într-un domeniu vital
Programul etapei secunde din Liga 2 » Când se joacă Dinamo – Oțelul + ora ciudată a partidei CSM Slatina – CSA Steaua


Citiți articolul original pe gsp.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (gsp.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *