libertatea.ro
libertatea.roInternational

Prorusul Robert Fico a fost numit premier al Slovaciei. Este pentru a patra oară când va deține funcția

Social-democratul Robert Fico a fost numit miercuri, 25 octombrie, pentru a patra oară premier al Slovaciei, după ce a promis în campania sa electorală să pună capăt ajutorului militar oferit Ucrainei şi a criticat sancţiunile impuse Rusiei, informează agenția Reuters, preluată de Agerpres.

Preşedinta Slovaciei, liberala Zuzana Caputova, l-a numit pe Fico în fruntea guvernului după ce partidul său SMER-SSD, o formaţiune social-democrată de orientare conservatoare, a câştigat alegerile din 30 septembrie şi a format o coaliţie cu partidele HLAS (centru-stânga) şi SNS (naţionalist).

Fico, politician apropiat de premierul ungar Viktor Orban, dar care s-a afirmat și prin viziunile sale proruse, a demisionat în 2018 din funcţia de premier, pe fondul protestelor publice împotriva corupţiei, după ce un jurnalist a fost ucis.

Robert Fico a câştigat alegerile legislative din 30 septembrie în urma unei campanii electorale în care a pledat pentru:

  • încetarea ajutorului militar oferit Ucrainei,
  • combaterea migraţiei ilegale
  • o politică independentă a Slovaciei faţă de agenda promovată de Bruxelles şi de SUA.

El s-a pronunţat, de asemenea, împotriva liberalismului politic, a activităţilor organizaţiilor neguvernamentale şi a acordării a mai multor drepturi pentru persoanele transgender…


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (libertatea.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...