ziare.com
ziare.comActualitate

Cine achită nota de plată în 2025 pentru Ordonanța Trenuleț. Oana Țoiu (USR): ”Nu ei! Sunt zeci de exemple unde risipa e protejată” VIDEO

Ordonanța Trenuleț a venit ca o piatră de mormânt peste finalul anului 2024, generând nemulțumiri masive atât în mediul privat, cât și în rândul bugetarilor. Măsurile de austeritate prevăzute sunt dure, astfel că deja sindicatele din domenii cheie precum învățământ și educație vorbesc despre proteste. Concluzia este una certă, România a ajuns la fundul sacului cu bani, însă unele din măsurile de austeritate sunt aspru criticate și puse sub semnul întrebării, părând să lovească puternic doar contribuabilii, nu și guvernanții.

Oana Țoiu, deputată USR, a oferit Ziare.com un interviu în cadrul rubricii ”Cu fața la alegători”. Aceasta a explicat cum ordonanța ”cuprinde o lungă serie de nedreptăți”, oferind o serie de exemple care arată cum nu există bani pentru studenți, profesori, personal medical, sau mame vulnerabile, însă aceștia par să apară brusc când vine vorba de funcționari.

”Este diminuat suportul pentru naveta studenților în condițiile în care nu e suspendat din lege dreptul primăriilor de a deconta naveta funcționarilor. Asta în contextul în care mare parte a primăriilor depinde tot de bugetul central la sfârșitul anului pentru că nu decontează suficiente impozite cât să-și acopere propriile cheltuieli.

La fel, vedem că sunt înghețate salarii în educație, deși le-a fost promis profesorilor în urma grevei acestora un cu totul alt parcurs în privința salariilor și primei didactice. În instituții care n-au niciun rost, nu creează nicio valoare, Institutul Levantului sau Revoluției, unde noi, USR, am și depus legi de desființare, acolo nu se atinge nimeni de niciun leuț. Sunt în acest moment în mediul public salarii și de peste 30.000 de euro net pe lună din bani publici fără ca asta să fie corelat cu vreun indicator de performanță. Sigur că oamenii sunt cât se poate de supărați când se taie din sprijinul pentru educație, sau pentru sănătate, când s-au hotărât să taie trusoul pentru nou-născuți, pentru mamele vulnerabile, dar în același timp privilegiile, zona de risipă, rămân neatinse. Și acest șir mare de nedreptăți face ca ordonanța trenuleț să fie o uriașă sfidare”, explică Oana Țoiu… [continuare]


Accesați articolul integral pe ziare.com

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (ziare.com). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *