Președintele zâmbește larg și-l urmărește cu privirea. Corpul rămâne nemișcat, într-o postură imperială. În jur se bate din palme și se aud ovații. Nici șefii de stat nu au ocazia să se afle, prea des, în apropierea unui erou, mai ales în fața unuia care, în ciuda tuturor previziunilor, a reușit să reziste un an în fața lui Putin, să-i distrugă armata și să-l umilească. Președintele nu aplaudă. Nici Viktor Orban.
- Întregul carusel diplomatic ce se desfășoară în această perioadă are ca scop consolidarea alianței euro-atlantice.
- Sunt slabe speranțe ca Joe Biden să ajungă și la București în cea de a doua sa vizită în regiune de la începutul conflictului.
- Președintele României are o atitudine de monarh, detașat, cu reacții întârziate și o comunicare schematică.
- Klaus Iohannis nu l-a aplaudat pe Zelenski din două motive: comoditate și instinct de conservare.
- Teama de Putin începe să se strecoare prin birourile politicienilor români, fricoși și obișnuiți să joace la două capete.
România, după multe decenii, e percepută de partenerii occidentali ca o democrație funcțională, cu un guvern stabil. Ceea ce e mare lucru pentru perioada întunecată prin care trece Europa.
După mulți ani, țara noastră nu mai e oaia neagră a Uniunii, fiind lăudată în repetate rânduri pentru poziția fermă de condamnare a invaziei ruse și pentru sprijinul acordat Ucrainei.
Dar aceasta e doar o imagine de suprafață pentru că, odată ce se trece de pojghița raporturilor diplomatice convenționale, pătrundem într-un labirint de atitudini, acțiuni și situații care arată o mare vulnerabilitate a României în raport cu Kremlinul…
Accesați articolul integral pe
