NATO nu dispune de apărare aeriană adecvată, mobilitate militară, muniții și mentalitatea necesară pentru a fi pe deplin pregătită de un război convențional la scară largă în cazul în care ar fi atacată, avertizează fostul comandant al trupelor americane în Europa, generalul-locotenent în rezervă Ben Hodges, transmite The Kyiv Independent.
„Nu avem o apărare antirachetă și aeriană adecvată pentru a ne proteja porturile maritime, aeroporturile și infrastructura critică”, a remarcat Hodges în cadrul unei intervenții la Forumul de Securitate de la Varșovia.
Potrivit Financial Times, flancul estic al NATO are doar 5% din capacitățile de apărare aeriană necesare pentru a descuraja un atac din partea Rusiei. „Problema mobilității militare este încă o provocare care trebuie rezolvată”, a subliniat Hodges.
În opinia sa, dacă Rusia ar decide să atace NATO, atunci ar lovi în primul rând infrastructura europeană de transport. „Așa că imaginați-vă o săptămână din Ucraina să se întâmple în Gdansk, sau în Klaipeda, Tallinn, Bremerhaven”, a atras atenția generalul-locotenent american în rezervă. În cel mai rău scenariu, Lituania ar trebui să aștepte timp de două săptămâni sosirea întăririlor, a insistat el… [continuare]
Accesați articolul integral pe libertatea.ro