Mexicul este cutremurat după ce un nou incident armat a avut loc miercuri, 5 octombrie, la puțin timp după orele prânzului. Narcotraficanții au făcut măcel pe străzile din San Miguel Totolapan, omorând cel puțin 18 persoane, printre care și pe primarul orașului!
Incidentul este cel mai grav din ultimele luni și transmite un mesaj clar autorităților care încearcă să stopeze violența bandelor de traficanți.
Atac armat în mijlocul zilei
Potrivit BBC, care citează surse locale, cel puţin 18 persoane au murit, între care şi primarul localităţii San Miguel Totolapan, din statul Guerrero, în sudul Mexicului. Într-o scurtă intervenție la televiziunea națională, fără să facă precizări suplimentare, procurorul Milenoio Sandra Luz Valdovinos a precizat că trei persoane au fost grav rănite în acest atac.
Polițiștii vorbesc că mai mulți bărbați înarmați au luat cu asalt Primăria San Miguel Totolapan miercuri, 5 octombrie, la ora locală 14:00. Fotografiile online arată sediul clădirii plin de găuri de la gloanțele trase. Edilul Conrado Mendoza Almeda a fost executat chiar în biroul lui. Partidul PRD, din care politicianul făcea parte, a condamnat asasinarea sa – „un act de lașitate” – și a cerut să se facă dreptate… [continuare]
Accesați articolul integral pe gandul.ro



























































































