Luiza Zan a câștigat premiului I la Festivalul Internațional Cerbul de Aur în iulie 2004, la doar o săptămână după ce a obținut locul al II-lea la Festivalul de Jazz din Montreux, Elveția. Parcursul său a fost marcat de pierderi, regăsiri și maturizări, iar muzica sa s-a îmbogățit cu amprenta experienței, reflectând o armonie perfectă între viață și artă.
Mama a fost un important muzician. Tatăl un important fizician. Dar regimul i-a premiat cu un exil în Tulcea. O perioadă cu multe greutăți și lipsuri. Luiza Zan își amintește că ai ei „erau mereu supravegheați de comuniști, din cauza asta. De la ei am învățat că a te opune sau a te sustrage sistemului poate fi amuzant, cu toate riscurile incluse. La noi acasă se adunau cei cu viziune asemănătoare cu alor mei și se termina mereu cu muzică și voie bună. Aveam părinți boemi în comunism”.
Artista a ales să părăsească agitația Capitalei pentru liniștea unui oraș de provincie despre care spune că este „un loc în care să mă pot inspira din imaginile pe care natura mi le relevă, un loc care să mă hrănească spiritual și care să mă îmbogățească sufletește. Satul meu este acel loc, i-am dedicat un întreg album și încă mă inspiră, încă îi dedic muzică multă”… [continuare]
Accesați articolul integral pe life.ro
