hotnews.ro
hotnews.roInternational

Justiţia respinge procesul de defăimare a lui Trump împotriva CNN

Un judecător federal a respins procesul de defăimare intentat de Donald Trump împotriva CNN, în care cerea despăgubiri de 475 de milioane de dolari, fostul preşedinte susţinând că televiziunea americană l-a asociat cu Adolf Hitler atunci când a calificat drept „marea minciună” insinuările sale că alegerile prezidenţiale din 2020 au fost fraudate, relatează Reuters și news.ro.

Într-o hotărâre pronunţată vineri seara târziu, judecătorul american Raag Singhal, care a fost numit de Trump în 2019, a spus că au fost opinii comentariile CNN, nu fapte, şi, prin urmare, nu pot face obiectul unei plângeri pentru defăimare.

Afirmaţiile CNN, deşi reprobabile, nu au fost, din punct de vedere juridic, defăimătoare”, a scris Singhal, care este judecător la tribunalul federal din Fort Lauderdale, Florida, în apropiere de reşedinţa lui Trump de la Mar-a-Lago.

„Suntem de acord cu constatările respectatului judecător că afirmaţiile CNN despre preşedintele Trump sunt reprobabile. CNN va fi tras la răspundere pentru judecarea greşită a preşedintelui Trump şi a susţinătorilor săi”, a comentat un purtător de cuvânt al fostului preşedinte, care nu a precizat însă dacă Trump va face apel la această decizie a judecătorului…


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (hotnews.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *