gandul.ro
gandul.roActualitateInternational

Încă un an de război în Ucraina? Cinci previziuni despre atacuri, strategii și planuri de ambele tabere. „Rușii văd iarna ca pe o oportunitate, în timp ce Ucraina se teme că Rusia va lovi rețeaua energetică”

Pe 24 august s-au împlinit șase luni de la invazia Rusiei în Ucraina. S-a vorbit și s-a scris mult despre un război care a resetat întreaga ordine mondială, dar care a testat – și continuă să o facă – solidaritatea NATO și pe cea a UE. The Guardian a făcut o listă cu cinci previzuni despre ce va însemna în următoarele șase luni războiul din Ucraina. Cât va mai dura conflictul care a pus pe jar o lume întreagă? Există o șansă cât de mică de reluare a negocierilor? Iarna, oportunitate sau ghinion pentru Ucraina? Dar pentru Rusia? Este importantă iarna în gândirea strategică a ambelor tabere?

1. Un război blocat și scăzut în intensitate?

Potrivit The Guardianrăzboiul va dura, probabil, cel puțin un an, dar este în esență blocat și intensitatea sa scade. S-ar putea să fi trecut șase luni de război, dar nici Ucraina și nici Rusia nu sunt pregătite să înceteze lupta, în ciuda pierderilor pe care le-au suferit.

Cât despre subiectul negocierilor, acestea nu au existat negocieri între cele două părți de când au apărut dovezi ale masacrelor de la Bucha, Irpin și în alte părți din teritoriile ocupate de ruși la nord de Kiev… [continuare]


Accesați articolul integral pe gandul.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (gandul.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *