digi24
digi24.roInternational

Ilie Bolojan, la 3 ani de război: „Este foarte important ca Ucraina și Uniunea Europeană să fie implicate în toate negocierile de pace”

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat luni, într-o intervenție prin videoconferință la summitul organizat la Kiev de preşedintele Ucrainei, că este în interesul fundamental al României şi al tuturor europenilor să împărtăşim obiectivul de a pune capăt acestui război, care durează de prea mult timp şi a distrus prea multe vieţi. El a arătat că este foarte important ca Ucraina şi Uniunea Europeană să fie implicate în toate negocierile de pace, iar România este pregătită să se coordoneze cu toţi partenerii – europeni, americani şi aliaţi – pentru a contribui la găsirea cât mai rapidă a căii către o pace justă şi durabilă.

„Se împlinesc astăzi trei ani de la lansarea invaziei Rusiei împotriva Ucrainei și, în curând, se vor împlini 11 ani de când Ucraina își apără în mod curajos libertatea, independența și teritoriul. Folosesc acest prilej pentru a sublinia respectul nostru pentru curajosul popor ucrainean, care luptă cu eroism și sacrificii enorme împotriva agresiunii ruse. Gândurile mele se îndreaptă spre cei care au avut de suferit de pe urma războiului, spre cei care și-au pierdut membri ai familiilor, spre cei răniți, spre cei care nu mai au locuințe și spre cei refugiați.

Securitatea Ucrainei este esențială atât pentru România, cât și pentru întregul continent european. În aceste momente de cumpănă, în care se discută despre eforturile de pace, trebuie să continuăm sprijinul pentru Ucraina, nu numai acum, ci și în etapele care vor urma în procesul de pace și cel de reconstrucție.

Va fi un drum complicat, dar România a fost de la început alături de Ucraina, am susținut-o și o vom face și în viitor. Este în interesul nostru, al tuturor, să împărtășim obiectivul, care este și cel al Statelor Unite ale Americii, de a pune capăt acestui război, care durează de prea mult timp și a distrus prea multe vieți”, a declarat Ilie Bolojan în intervenția sa, potrivit transcriptului publicat de Administrația Prezidențială… [continuare]


Accesați articolul integral pe digi24.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (digi24.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *