Oficiul Electoral Federal a dat publicităţii rezultatele finale oficiale ale alegerilor generale anticipate din Germania. Potrivit Oficiului, conservatorii din Uniunea Creştin-Democrată împreună cu Uniunea Creştin-Socială – bavareză – au obţinut 28,6 procente.
Partidul naţionalist-autoritar, Alternativa pentru Germania (AfD) rămîne cea de-a doua forţă politică, obţinînd 20,8 la sută din voturi. Pentru Partidul Social-Democrat au votat 16,4 la sută din electorat, pentru ecologişti 11,6 la sută, iar pentru Partidul Stîngii, 8,8 la sută.
Partidul Liberal şi Alianţa Sahra Wagenknecht nu au trecut pragul necesar de 5 procente şi nu vor mai fi în viitorul Parlament. În vederea formării unei coaliţii guvernamentale, creştin-democraţii au anunţat că vor începe consultările cu social-democraţii.
O privire rece asupra rezultatelor alegerilor generale anticipate din Germania arată că marii perdanţi ai scrutinului sînt partidele democratice de centru. Conservatorii creştin-democraţi au suferit pierderi mari, iar social-democraţii au înregistrat cel mai slab rezultat din istoria lor. Nici ecologiştii nu se mai bucură de simpatiile din trecut, iar liberalii nici nu au mai trecut pragul de 5 procente, rămînînd în afara Bundestagului. Ca urmare a acestei situaţii, şeful liberalilor a anunţat că se retrage de la conducerea partidului. Un pas similar a făcut şi ministrul ecologist al economiei, Robert Habeck, anunţînd că renunţă la orice funcţie din aparatul de conducere al partidului… [continuare]
Accesați articolul integral pe rfi.ro



























































































