infoFestival
infoFestivalTeatru

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu – laureat al Galei Radio România Cultural

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a fost premiat la secțiunea „Proiecte culturale și festivaluri” din cadrul Galei Radio România Cultural, ediția a XV-a. Evenimentul a avut loc aseară (n.r. 23 martie), la Teatrul Odeon din București.

De 15 ani, la fiecare sfârşit de lună martie, Radio România Cultural îi premiază, într-o gală a valorii şi a rafinamentului, pe cei care au performat în diferitele domenii ale culturii în anul anterior. Astfel, personalităţile care au avut realizări în diferite domenii ale culturii în anul 2014 au primit, luni seară, premii, dar şi aplauze la scenă deschisă, la cea de-a XV-a ediţie a galei Radio România Cultural, care s-a desfăşurat la Teatrul Odeon din Bucureşti. La eveniment au participat şi ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, şi preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu. Premiul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a fost primit de Constantin Chiriac, directorul și fondatorul festivalului.
Cea de-a XXII-a ediția a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va avea loc în perioada 12 – 21 iunie 2015. Următoarele ediții ale festivalului au fost programate în perioada 10 – 19 iunie 2016 (ediția XXIII) și 9 – 18 iunie 2017 (ediția XXIV).
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu reprezintă cel mai complex festival anual din România, fiind recunoscut internaţional ca cel de-al treilea festival de artele spectacolului din Europa, ca amploare şi dimensiune, după Festivalul Internaţional de la Edinburgh (Marea Britanie) şi Festivalul de la Avignon (Franţa). Timp de zece zile, la jumătatea lunii iunie, peste 2500 de artiști din toate colțurile lumii vor prezenta 380 de evenimente în fața a peste 600.000 de spectatori.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *