Fermierii vor beneficia de plăți în avans mai mari din fonduri europene, statele membre putând acorda până la 70% pentru intervențiile sub formă de plăți directe, față de 50% anterior, a transmis luni eurodeputatul Dan Motreanu.
Deputatul european a explicat că statele membre ale UE pot plăti un avans de până la 85% pentru sprijinul acordat în cadrul intervențiilor de dezvoltare rurală bazate pe suprafață și pe animale, față de 75% până acum, și a anunțat că fermierii vor primi avansul pentru subvenții începând cu 16 octombrie 2025.
„În calitate de europarlamentar, am cerut de mai multe ori Comisiei Europene sprijin pentru agricultori prin mobilizarea financiară a fondurilor pentru agricultură și dezvoltare rurală. Unul din subiectele abordate în solicitările adresate Comisiei a fost creșterea nivelului plăților în avans”, a scris Dan Motreanu, într-o postare pe Facebook… [continuare]
Accesați articolul integral pe caleaeuropeana.ro



























































































