presshub.ro
presshub.roNational

Cum își securizează liderii sindicali mandatele: regulamente ascunse și statute netransparente

Liderii marilor confederații sindicale își asigură funcțiile de președinte de-a lungul mai multor mandate printr-o serie de reglementări din statutul organizațiilor pe care le conduc.

Confederațiile sindicale sunt construite pe model piramidal, liderii pe care-i vedem mereu la televizor de ani de zile fiind aleși de alți lideri de sindicate mai mici. Fiecare dintre aceste organizații are un statut, care de cele mai multe ori nu este public.

Alegerea liderilor se realizează, odată la patru ani, de către șefii sindicatelor mai mici. Valoarea voturilor acestora depinde, însă, de numărul de membri pe care-i reprezintă dar și de condiția de a strânge cotizația de la aceștia.

Dacă în cazul unor confederații sindicale un reprezentant în congresul organizației este portavocea a cel puțin 250 de membri de sindicat cu cotizațiile plătite la zi, în altele reprezentativitatea este stabilită înainte de congres, de biroul executiv, unde președintele în funcție are un rol determinant… [continuare]


Accesați articolul integral pe presshub.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (presshub.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *