„Ruşii au făcut totul pentru a ne distruge din punct de vedere psihologic, dar nu au reuşit”, au declarat pentru agenția spaniolă EFE doi militari ucraineni din regimentul Azov, care au relatat experienţa lor de aproape un an în captivitate în Rusia, situaţie în care se află în continuare 700 dintre camarazii lor de arme din Mariupol, relatează Agerpres.
„Este greu pentru o persoană civilizată să-şi imagineze că se poate întâmpla aşa ceva în secolul al XXI-lea”, spune Sviatoslav Sirîi, în vârstă de 27 de ani, cunoscut sub pseudonimul „Brave”.
Singura comparaţie pe care o poate evoca artileristul ucrainean este experienţa supravieţuitorilor lagărelor de concentrare naziste din cel de-al Doilea Război Mondial sau represiunile din timpurile sovietice.
„Am citit o carte scrisă de un prizonier evreu într-unul dintre aceste lagăre şi mi s-a părut că, dincolo de unele diferenţe evidente, multe metode de violenţă fizică şi psihologică sunt izbitor de asemănătoare”, a spus el.
Sirîi a fost luat prizonier după ce i s-a ordonat ca, împreună cu alţi 2.500 de militari ucraineni, să abandoneze oţelăria Azovstal din Mariupol, punând capăt asediului de aproape trei luni asupra acestui oraş de coastă din sud-estul Ucrainei, port la Marea Azov, din regiunea Doneţk…
Accesați articolul integral pe