wall-street.ro
wall-street.roAuto

Dacia trece cu succes de primele teste cu prototipul Sandrider de Dakar

Echipa Dacia Sandriders și-a încheiat faza inițială de testare în cadrul pregătirilor pentru Dakar, iar următorul pas pentru cele trei echipaje din care nu lipsesc campionii de raliuri și rally-raid Sebastien Loeb și Nasser Al-Attiyah este un periplu în Maroc. Prima competiție oficială în care va concura prototipul de teren dezvoltat de Prodrive va fi chiar Rallye du Maroc în 5-11 octombrie.

După o verificare a sistemelor la Millbrook Proving Ground din Marea Britanie, echipa Dacia Sandriders a petrecut patru zile la baza Sweet Lamb din Țara Galilor pentru prima sesiune de teste în condiții reale. Echipa s-a deplasat apoi în Sudul Franței, la Château de Lastours, pentru încă patru zile de probe intense, unde cele trei echipaje au avut ocazia să testeze Sandrider, echipat cu anvelope BF Goodrich, pe un traseu stâncos și dificil.

Cristina Gutiérrez s-a aflat la volanul Sandrider pentru două zile de probe în Țara Galilor, înainte ca Sébastien Loeb, de nouă ori campion mondial de raliuri, să continue programul de testare.

„Prima mea experiență la volanul Sandrider a avut loc săptămâna trecută pe traseul solicitant al domeniului Château de Lastours și am fost foarte impresionat. Sandrider mi s-a părut ușor de condus, rapid și puternic. Am parcurs 270 de kilometri în prima zi și încă pe atât în cea de-a doua. Nu au fost niciun fel de probleme și atât eu, cât și copilotul ne-am simțit foarte bine în mașină. Este un lucru de bun augur pentru următoarele teste și abia aștept să merg în Maroc”, a declarat Al-Attiyah, citat într-un comunicat… [continuare]


Accesați articolul integral pe wall-street.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (wall-street.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *