În căutare de subiecte estivale, am fost curios să văd care e organigrama actualului executiv francez. Suntem și noi membru UE, deci nu strică să aruncăm periodic o privire înspre alte state-membre, pentru a compara ce-i de comparat și pentru a prelua, la o adică, idei proaspete.
Deși se plânge de propriul declin – ca orice fost imperiu – Franța rămâne un actor internațional de prim plan, măcar pentru că aparține G7, este membru permanent în Consiliul de Securitate ONU, rămâne singura putere nucleară din UE (după Brexit) și reprezintă metropola unei lumi francofone cu 321 de milioane de vorbitori (dintre care 255 de milioane sunt utilizatori cotidieni).
După Constituția gaullistă a celei de-a V-a Republici, președintele Republicii franceze este un soi de rege neîncoronat, care are un cuvânt greu de spus atât în formarea majorității parlamentare, cât și în activitatea curentă a guvernului, pe care-l domină în ansamblu, prin trasarea marilor linii de acțiune, cât și în orice detaliu i se pare important.
Președintele – acum, pentru a doua oară, dl Emmanuel Macron – este și cel mai vizibil reprezentant oficial al țării pe plan extern. Dar și arhitectura executivului spune multe despre ambițiile, prioritățile și specificul civilizației adunate în faimosul Hexagon. Pentru a doua oară, Franța are un prim-ministru femeie, cu un puternic profil tehnocrat. Dincolo de numele ministerelor – destul de abstracte – vedem un spirit politic novator, care descrie o societate inteligentă. Să zăbovim o clipă asupra câtorva.
Bruno Le Marie este ministrul economiei, finanțelor și al suveranității industriale și informatice. Remarcăm imediat reflexul european de tip ECOFIN, ambiția de a repatria industrii (sau de a le menține pe teritoriul național) și obsesia de a contesta supremația digitală deținută de SUA. Externele vin la pachet cu Afacerile Europene, sub conducerea lui Catherine Colonna. Ministerul Muncii vizează în titulatura sa oficială atât „Angajarea deplină” (deci zero șomaj) și Inserția (deci zero excluși).
Și la Agricultură găsim un atribut aparte, legat de „suveranitatea alimentară”, cu totul dezirabilă în prezentele vremuri incerte și sub acest aspect. Există apoi un Minister al Tranziției ecologice și al Coeziunii teritoriale, care fabrică politicile menite să atingă obiectivele Green Deal, fără a crea disparități regionale. Lui i se asociază un Minister al Tranziției energetice.
Nefiind prea numeros – în ciuda unei notabile echipe de miniștri-delegați – actualul executiv francez include un Minister al Solidarității, Autonomiei și Persoanelor cu handicap (așa cum Sportul include Jocurile olimpice și paralimpice), iar purtătorul său de cuvânt se ocupă, simultan, și de „înnoirea democratică”. Egalitatea de șanse, tranziția digitală, IMM-urile completează echipa dnei Elisabeth Borne, pe lângă clasicele structuri dedicate Apărării, Educației naționale și Tineretului sau – din nou o trăsătură franceză – Teritoriilor de Peste Mări.
Designul executivului traduce, prin chiar titulaturile amintite aici, un întreg program politic axat pe coeziune, incluziune, dezvoltare și transformare economică sub impactul noilor tehnologii, pilotând Franța spre era post-hidrocarburi și căutând să-i consolideze profilul de mare putere în UE și restul lumii.
E la fel de greu să calculăm, la Paris, cu acest guvern, sau în alte capitale din Uniunea Europeană, distanța dintre țintele declarate și capacitatea efectivă de a le realiza, însă „organigrama” pe care am survolat-o aici ne arată că Franța se situează voluntar în avangarda tendințelor definitorii pentru societatea globală a secolului 21.
N-ar avea sens să copiem ca atare o asemenea structură guvernamentală, pentru că nivelul nostru de dezvoltare socială, economică și instituțională e clar mai modest, tarat de complexul formei fără fond și de progresele, din păcate vizibile, ale contra-selecției, dar merită să pricepem că respectivele „tendințe definitorii” sunt luate foarte în serios în nucleul dur al lumii occidentale din care, în pofida poziției noastre periferice, facem parte.
Deși Comisia Europeană funcționează automat ca „dispecer” comunitar, ar fi bine să realizăm interesul imediat de a ne sincroniza cu aceste mari „trenduri”, dacă vrem să nu pierdem trenul spre un viitor comun, de care să profităm, inclusiv prin avantajul arderii unor etape (așa cum s-a întâmplat în telecomunicații și alte câteva domenii-cheie). Resurse umane competente am avea. Ne rămâne să vedem în ce condiții mobilizarea lor n-ar înlemni de uimire o societate obișnuită cu resemnarea.
Foto: premierul francez, Élisabeth Borne și președintele Franței, Emmanuel Macron/Hepta
Citiți articolul original pe libertatea.ro
