digi24
digi24.roInternational

Schema de corupere a alegătorilor din Moldova, prin intermediul băncii rusești PSB, ar fi fost elaborată de serviciile speciale rusești

Procurorul general al Republicii Moldova, Ion Munteanu, a anunțat luni în cadrul unei conferințe de presă că, până în primăvara anului 2024, coruperea alegătorilor moldoveni și alte acțiuni organizate de fosta formațiune a lui Ilan Șor erau finanțate cu numerar, iar noua schemă de finanțare, prin intermediul băncii rusești PSB, ar fi fost elaborată de către serviciile speciale rusești, relatează TVR Moldova, care preia o știre a agenției de presă moldpres.

Munteanu a precizat că această schemă este parte a războiului hibrid și a îndemnat cetățenii, dar și instituțiile statului la vigilență. El a reamintit că acțiunea de corupere a alegătorilor se pedepsește, iar persoanele care se autodenunță sau colaborează cu ancheta vor fi scutite de pedeapsă, scrie moldpres.


Citește și: Fost europarlamentar român: „România și Uniunea Europeană au sprijinit concret Republica Moldova” 


Acțiunile Inspectoratului Național de Investigații

El a precizat că, în ultima perioadă, Inspectoratul Național de Investigații a desfășurat mai mult de 800 de percheziții. A pus în executare peste 380 de măsuri speciale de investigații, a reținut mai mult de 28 de persoane și a ridicat și sechestrat echivalentul în lei moldovenești a peste 50 de milioane. De asemenea, oamenii legii au atribuit statut de învinuit în privința a mai bine de 35 de persoane…. [continuare]


Accesați articolul integral pe digi24.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (digi24.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...