În Regiunea Autonomă Xinjiang, China a dus supravegherea în masă la extrem. Într-o nouă investigație, ONG-ul Human Rights Watch ilustrează modul în care, datorită unei tehnologii sofisticate, poliția urmărește fiecare mișcare a uigurilor și a altor minorități turcice și musulmane, în numele luptei împotriva terorismului. Maya Wang, cercetător pentru China la Human Rights Watch, explică metodele folosite de autorități într-un interviu acordat RFI.
RFI: Noua dumneavoastră anchetă dovedește că în Xinjiang, ascultareaa versetelor din Coran este suficientă pentru a fi arestat?
Maya Wang: Așa este. Am analizat științific o bază de date pe care o folosește poliția. Bineînțeles, am documentat crimele împotriva umanității comise în Xinjiang încă din 2017. Știam că oamenii sunt reținuți și întemnițați doar pentru că au în telefoanele lor predici islamice. Dar această nouă investigație arată că autoritățile consideră că înregistrarea predicilor și recitarea Coranului este periculoasă și extremistă. Am identificat-o într-una dintre bazele lor de date oficiale și acum înțelegem cum funcționează supravegherea.
Ce se află în această bază de date a autorităților chineze pe care ați reușit să o accesați?
Am examinat o listă de 50.000 de fișiere cu cazuri descrise de poliție ca fiind violente sau extremiste. 9% dintre aceste fișiere includ conținut violent, scene sângeroase, cum ar fi tăierea gâtului. 4% conțin apeluri la violență. Dar aceasta rămâne o proporție foarte mică. Mai mult de jumătate, mai exact 57%, sunt simple texte religioase, inclusiv recitări ale Coranului, care nu sunt extremiste sau violente… [continuare]
Accesați articolul integral pe rfi.ro


























































































