financialintelligence.ro
financialintelligence.roInternational

China nu poate pretinde că este “imparţială” în ce priveşte Ucraina (Casa Albă)

“Nu putem considera în mod rezonabil că China este imparţială” în ce priveşte Ucraina, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Casei Albe, critica americană cea mai directă până în prezent la adresa propunerii chineze de mediere în conflict, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Beijingul “nu a condamnat” invazia rusă, “nu a încetat să cumpere petrol rusesc”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate naţională al Casei Albe, John Kirby.

El a mai acuzat Beijingul că “răspândeşte propaganda rusă” în legătură cu faptul că războiul din Ucraina ar fi rezultatul agresiunii occidentale, în timp ce Vladimir Putin şi Xi Jinping au lăudat marţi intrarea într-o “nouă eră” a relaţiei lor “speciale”.

Purtătorul de cuvânt a estimat că cele două ţări nu sunt legate printr-o “alianţă” reală, ci printr-o “căsătorie din interes”.

China şi Rusia “vor să schimbe regulile” care guvernează ordinea internaţională, a mai declarat John Kirby…


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *