Serialele „The Bear” și „Shogun” difuzate de Disney+, precum şi „Baby Reindeer” de pe Netflix sunt considerate marile favorite la nominalizările pentru Premiile Emmy ce vor fi anunțate miercuri, relatează agenția AFP și revista Variety, citate de News.ro.
Premiile vor fi decernate în cadrul celei de-a 76-a gale a Premiilor Emmy, care recompensează anual cele mai bune seriale produse de Hollywood. Anul acesta însă a avut loc o situație neobișnuită, 2024 având două gale Emmy.
Acest lucru se datorează faptului că gala pentru 2023 a fost amânată din cauza grevei duble care a paralizat Hollywood anul trecut și s-a încheiat oficial abia în decembrie. Astfel, a 75-a gală a Premiilor Emmy a avut loc în ianuarie anul acesta, ea premiind serialele lansate între 1 iunie 2022 și 31 mai 2023.
Marii câștigători au fost serialele Succesion, The Bear și Beef, care au plecat acasă cu cele mai râvnite premii.
Gala cu numărul 76, ce va avea loc pe 15 septembrie, va premia cele mai bune seriale ce au fost difuzate între 1 iunie 2023 și 31 mai 2024… [continuare]
Accesați articolul integral pe hotnews.ro