libertatea.ro
libertatea.roInternational

Biden a anunțat că o susține pe Kamala Harris în cursa pentru Casa Albă, imediat după ce a spus că se retrage

Joe Biden care și-a anunțat retragerea din cursa pentru Casa Albă, duminică, 21 iulie, și-a declarat susţinerea pentru vicepreședinta SUA Kamala Harris, pe care o consideră cea mai potrivită persoană să candideze contra lui Donald Trump la alegerile din 5 noiembrie.

„Dragi colegi democrați, am decis să nu accept nominalizarea și să îmi concentrez toate energiile asupra îndatoririlor mele ca președinte pentru restul mandatului meu. Prima mea decizie în calitate de candidat al partidului în 2020 a fost să o aleg pe Kamala Harris ca vicepreședinte. Și a fost cea mai bună”, a transmis Joe Biden pe Twitter, duminică, 21 iulie, la puțin timp după ce și-a anunțat retragerea din cursa pentru președinția SUA.

„Astăzi vreau să îmi ofer întregul sprijin și susținerea pentru Kamala, pentru a fi candidatul partidului nostru în acest an. Democrați, este timpul să ne unim și să-l învingem pe Trump. Haideți să facem asta”, a adăugat Biden.

Joe Biden a anunțat duminică, 21 iulie, pe fosta rețea Twitter, că a decis să se retragă din cursa pentru Casa Albă fiindcă „este în interesul partidului meu și al țării”, după o perioadă îndelungată în care a fost contestat. Decizia a venit cu patru luni înaintea alegerilor prezidențiale din SUA… [continuare]


Accesați articolul integral pe libertatea.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (libertatea.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...