impact.ro
impact.roActualitateNational

Se întâmplă cu prețurile din România, inflația, puterea de cumpărare: avertismentul BNR pentru români

Se întâmplă cu prețurile din România, inflația, puterea de cumpărare. Situația economică pentru 2023 este departe de fi roz, dar există perspective și prognoze ce indică faptul că inflația și-a încetat creșterea – explozivă, anul trecut și va ajunge la o singură cifră. Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, e de părere că pericolul cel mai mare derivă din posibilitatea intrării „într-o vrie a spiralei salarii-preţuri”.

Se întâmplă cu prețurile din România, inflația, puterea de cumpărare

După un 2022 care i-a pus pe români la grea încercare prin creșterile explozive ale inflației, prețurilor, facturilor de tot felul, 2023 se anunță mai suportabil, din acest punct de vedere, deși pericolele pândesc la tot pasul.

În opinia președintelui Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, România are un regim fiscal regresiv, contrar celui firesc, în care cei cu venituri mai mici proporţional plătesc mai mult. El a menționat că se impune o schimbare a acestuia cu unul mai echitabil.

„Avem o problemă de pildă la distribuţia veniturilor în România, este clar, şi avem şi un regim fiscal care este regresiv. Aş spune că nu este corect, că este regresiv. Cei care au venituri mai mici proporţional plătesc mai mult. Deci se impune o schimbare a regimului fiscal care să fie mult mai echitabilă. Şi am obţine şi venituri mai mari”, a declarat Dăianu, citat de Agerpres


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (impact.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *