Naționalplaytech.ro

Amendă de 10.000 de lei dacă te apuci să faci așa ceva în curte la tine. De ce este interzis să tai acest copac

Persoanele care stau la curte și au anumiți copaci, considerați prin lege „valoroși” trebuie să știe bine la ce se bagă, dacă intenționează să-i taie. Potrivit noii legistlații, dacă nevoia de tăiere a acestor copaci este așa mare, ai nevoie de autorizație și criterii care în funcție de care să execuți lucrarea. Află acum, până nu va fi prea târziu pentru portofelul tău!

Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a tăia acest copac din curtea ta

Mulți români cred că tot ceea ce ai plantat pe terenul personal, îți aparține, fără ca nimeni altcineva să decidă ce trebuie să faci. Din păcate, există și excepții de la regulă, iar una dintre ele este legată de nuc, un copac protejat de lege în acest moment.

Indiferent că se află în curtea casei tale sau în orice alt loc, persoana care dorește să taie un nuc trebuie să obțină autorizație, dar nu înainte de a îndeplini următoarele condiții: pomii sunt îmbătrâniţi şi au ramuri uscate în proporţie de 60% din coroană, pomii sunt amplasaţi într-un perimetru unde urmează să se construiască obiective de interes naţional sau local sau pomii sunt amplasaţi pe aliniamentele drumurilor naţionale şi se pune în pericol siguranţa circulaţiei rutiere…


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (playtech.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...