Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe trei zile și astfel am aflat că vremea se schimbă radical în România. Vor mai fi ploi și înnorări timp de două zile, după care temperaturile de vară par că se întorc în țara noastră. Maximele vor atinge chiar și 33 de grade Celsius, în sud-estul țării, iar zilele vor părea unele de vară autentică.
Vremea se schimbă radical în România
Așadar, prognoza meteo emisă de Administrația Națională de Meteorologie este îmbucurătoare. Ploile vor mai continua timp de două zile, răzleț, după care razele soarelui vor deveni din ce în ce mai puternice și vor pune din nou stăpânire pe întreg teritoriul.
Până atunci însă, ANM anunță că luni, 12 septembrie, valorile termice vor scădea în toate regiunile, astfel că în sudul ţării se vor apropia de normele climatologice ale perioadei, iar în rest vor caracteriza o vreme răcoroasă. Cerul va fi variabil în vest şi sud-vest, iar în rest vor fi înnorări, mai persistente în nord-est. Temporar va ploua în cea mai mare parte a Moldovei, pe alocuri în Transilvania, Muntenia şi Dobrogea şi numai cu totul izolat în celelalte regiuni. Ploile vor avea şi caracter de aversă… [continuare]
Accesați articolul integral pe impact.ro