Reed Hastings, fondatorul Netflix care avea să transforme platforma de streaming într-un gigant media, a donat 7 milioane de dolari unui comitet de acțiune politică care susține candidatura Kamalei Harris la președinția Statelor Unite, relatează Reuters și Business Insider.
Informația a fost transmisă inițial de site-ul tech The Information și confirmată ulterior de surse apropiate de echipa de campanie a lui Harris.
Aceasta este cea mai mare donație politică făcută vreodată unui singur candidat de către Hastings, un antreprenor cu o avere estimată de Bloomberg la 6,25 miliarde de dolari.
Hastings a felicitat-o luni pe Kamala Harris, după ce ea și-a asigurat sprijinul numărului necesar de delegați democrați pentru a obține nominalizarea partidului la cursa prezidențială.
„Felicitări Kamalei Harris – acum este momentul să câștigăm”, a scris Hastings într-o postare făcută pe rețeaua de socializare „X”.
Hastings, un donator important al Partidului Democrat, a fost unul dintre numele mari de la Hollywood care i-au cerut președintelui în vârstă de 81 de ani să se retragă din cursa prezidențială… [continuare]
Accesați articolul integral pe hotnews.ro